Cumparate frecvent impreuna

  1. L-Tyrosine 500mg Solaray, 50 capsule, Secom

    L-Tyrosine 500mg Solaray, 50 capsule, Secom

    63,90 Lei TVA inclus
    in stoc
  2. Aktiv Lecitina + Gingko, 30caps, Doppelherz

    Aktiv Lecitina + Gingko, 30caps, Doppelherz

    29,89 Lei TVA inclus
    in stoc
  3. Tonimer Lab - Hypertonic spray 125ml

    Tonimer Lab - Hypertonic spray 125ml

    45,89 Lei TVA inclus
    in stoc
  4. Spirulina Latte pulbere ecologica, 150 g, Niavis

    Spirulina Latte pulbere ecologica, 150 g, Niavis

    22,05 Lei TVA inclus
    in stoc
  5. Crema contur ochi cu retinol si peptide, 15ml, Puca Pure&Care

    Crema contur ochi cu retinol si peptide, 15ml, Puc...

    39,60 Lei TVA inclus
    in stoc
  6. Tianli Forte+ Oral Liquid, 4 x 10 ml, Tianli

    Tianli Forte+ Oral Liquid, 4 x 10 ml, Tianli

    86,76 Lei TVA inclus
    in stoc

Tusocalm, 7,5 mg /120 mg, 20 comprimate, Arena Group

Adauga in wishlist
Cod: W02202002 |
Brand: Arena |
Status:
salofarm

Acest produs face parte din categoria OTC-uri – medicamente fara prescriptie
medicala si poate fi livrat doar pe teritoriul Romaniei iar achizitia acestora online este
posibila doar cu cardul.

31,36 Lei TVA inclus
ridicare farmacie salofarm

Livrare in 15-30 minute prin Glovo

Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici

ridicare farmacie salofarm

Livrare in 24-48 ore prin curier

Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)

Descriere Tusocalm, 7,5 mg /120 mg, 20 comprimate, Arena Group

Tusocalm, 7,5 mg /120 mg, 20 comprimate, Arena Group se administreaza in tratamentul simptomatic al tusei uscate si umede si in afectiuni pulmonare insotite de secretie bronsica vascoasa, greu de eliminat.

Indicatii:

Tusocalm contine doua substante active: codeina fosfat care este un antitusiv si guaiacolsulfonatul de potasiu care este un expectorant.
Este recomandat in:

  • afectiuni pulmonare cu secretie bronsica vascoasa, aderenta, care nu poate fi eliminata usor. 
  • tratamentul simptomatic al tusei uscate si umede, pulmonare si extrapulmonare.

Mod de administrare:

Adulti: Tusocalm se administreaza pe cale orala, 1 comprimat de 3-4 ori pe zi.

Precautii si contraindicatii:

Nu luati Tusocalm daca:

  • daca sunteti alergic la codeina, guaiacolsulfonatul de potasiu sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
  • daca stiti ca metabolizati foarte rapid codeina in morfina;
  • daca aveti forme severe de insuficienta cardiaca, renala sau hepatica, daca aveti insuficienta respiratorie;
  • daca aveti constipatie cronica;
  • daca aveti varsta sub 12 ani;
  • daca aveti sub 18 ani si ati avut de curand o interventie chirurgicala de indepartare a amigdalelor efectuata pentru sindromul de apnee in somn.

Reactii adverse posibile:

Urmatoarele reactii adverse au fost raportate la administrarea de codeina: ameteli, somnolenta, constipatie, greturi, depresie respiratorie.
Utilizarea regulata a codeinei poate conduce la fenomene de dependenta care se manifesta prin neliniste si iritabilitate la incetarea tratamentului.

Sarcina si alaptarea:

Sarcina: Se recomanda prudenta la administrarea Tusocalm la femeile gravide, mai ales in primele luni de sarcina.
Alaptarea: Nu luati Tusocalm in timp ce alaptati. Codeina si morfina trec in laptele matern.

Compozitie:

  • Substantele active sunt: fosfat de codeina hemihidrat 7,5 mg, guaiacolsulfonat de potasiu 120 mg.
  • Celelalte componente sunt: amidon de porumb, povidona K 30, talc, stearat de magneziu.

Mod de prezentare: cutie cu 2 blistere a cate 10 comprimate.

 

Acest produs se administreaza conform prospectului sau recomandarilor medicului, farmacistului sau specialistului medical. Pentru lista completa de ingrediente va rugam sa cititi prospectul, descrierea sau informatiile aditionale.

Actualizam constant informatiile despre produsele noastre pentru a va oferi cele mai corecte detalii privind descrierea, compozitia si ambalajul acestora. Cu toate acestea, in cazul in care producatorul sau importatorul aduce modificari fara notificare prealabila, pot exista diferente intre imaginile si informatiile prezentate pe site si produsul livrat. De exemplu, specificatiile pentru produsul prezentat in aceasta pagina pot suferi modificari fara ca noi sa fim informati in timp util. Va multumim pentru intelegere si va incurajam sa ne semnalati eventuale diferente la adresa office@salofarm.ro.

Informatii aditionale Tusocalm, 7,5 mg /120 mg, 20 comprimate, Arena Group

Mai multe informatii
Indicat pentruTuse uscata, iritativa
Produs pentruTuse
Tip produsFara zahar
SimptomeTuse
Indicat pentruTuse uscata, iritativa
Compozitie produsCodeina
Functie produsExpectorant, Antitusiv
AdresabilitateUz general
Forma prezentareComprimate
BrandArena
Zona corpMucoase

Prospect Tusocalm, 7,5 mg /120 mg, 20 comprimate, Arena Group

TUSOCALM 7,5 mg /120 mg comprimate 
fosfat de codeina hemihidrat /guaiacolsulfonat de potasiu 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
-  Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. 
-  Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări. 
-  Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.  Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. 
-  Dacă după 3 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic. 

Ce găsiţi în acest prospect: 

  1. Ce este Tusocalm şi pentru ce se utilizează 
  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tusocalm 
  3. Cum să luaţi Tusocalm 
  4. Reacţii adverse posibile 
  5. Cum se păstrează Tusocalm 
  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

1. Ce este Tusocalm şi pentru ce se utilizează

Tusocalm conține două substanțe active: fosfat de codeina hemihidrat care este un antitusiv și guaiacolsulfonatul de potasiu care este un expectorant.
Este recomandat în: 

  • afecţiuni pulmonare cu secreţie bronsică vâscoasă, aderentă, care nu poate fi eliminată uşor. • tratamentul simptomatic al tusei uscate şi umede, pulmonare și extrapulmonare. 

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tusocalm Nu luaţi Tusocalm: 

-dacă sunteţi alergic la codeină, guaiacolsulfonatul de potasiu sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6),
- dacă alăptați,
- dacă știți că metabolizați foarte rapid codeina în morfină,
-dacă aveți forme severe de insuficiență cardiacă, renală sau hepatică,
-dacă aveți insuficiențăre spiratorie, 
-dacă aveți constipație cronică,
-dacă aveți vârsta sub 12ani,
-dacă aveți sub 18 ani și ați avut de curând o intervenție chirurgicală de îndepărtare a amigdalelor efectuată pentru sindromul de apnee în somn. 

Atenţionări şi precauţii 

Înainte să luaţi Tusocalm, adresaţi-vă farmacistului.
Vă rugăm să spuneți farmacistului dacă aveți astm sau emfizem pulmonar. 

Codeina este transformată în morfină în ficat, sub acţiunea unei enzime. Morfina este substanţa care produce efectele codeinei. Unii oameni au o variantă a acestei enzime, iar aceasta poate afecta oamenii în diferite feluri. La unele persoane, morfina nu este produsă sau este produsă în cantităţi foarte mici, și ea nu va avea un efect asupra simptomelor lor de tuse. La alte persoane este mai probabilă apariţia reacţiilor adverse grave, deoarece morfina este produsă într-o cantitate foarte mare. Dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse, trebuie să întrerupeţi administrarea acestui medicament și să solicitaţi imediat asistenţă medicală: respiraţie lentă sau superficială, stare de confuzie, somnolenţă, pupile micşorate, greaţă sau vărsături, constipaţie, lipsa poftei de mâncare. 

Copii și adolescenți
Adolescenți în vârstă de peste 12 ani 

Tusocalm nu este recomandat adolescenților cu funcție respiratorie compromisă, pentru tratamentul tusei.

Tusocalm împreună cu alte medicamente 

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. 

Efectul deprimant central al codeinei este potențat de fenotiazine, antidepresive triciclice,inhibitori de monoaminooxidază (IMAO), antihistaminice, tranchilizante, sedative, hipnotice, alcool.
Codeina potențează analgezicele (se recomandă asocierea cu acidul acetilsalicilic sau alte analgezice și antipiretice), ducând la creșterea efectului analgezic. 

Efectele codeinei sunt scazute de caolin (scade absorbția). 

Sarcina şi alăptarea 

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi- vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 

Sarcina
Se recomandă prudență la administrarea Tusocalm la femeile gravide, mai ales în primele luni de sarcină. 

Alăptarea
Nu luați Tusocalm în timp ce alăptați. Codeina și morfina trec în laptele matern. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 

Datorită sedării şi scăderii reactivităţii reflexe, codeina poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 

3. Cum să luaţi Tusocalm 

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 

Adulți 

Tusocalm se administrează pe cale orală, 1 comprimat de 3-4 ori pe zi. 

Copii și adolescenți 

Copii cu vârsta mai mică de 12 ani:
Tusocalm este contraindicat la copii cu vârsta sub 12 ani. 

Copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani:
Tusocalm nu trebuie utilizat la copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani cu funcție respiratorie compromisă. 

Dacă luaţi mai mult Tusocalm decât trebuie 

Dacă ați luat mai multe comprimate de Tusocalm decât trebuie, sau dacă altcineva ia accidental Tusocalm, trebuie să vă adresați de urgență celei mai apropiate unitați de primiri urgențe. 

Dacă uitaţi să luaţi Tusocalm 

Luaţi doza pe care aţi uitat-o imediat ce v-aţi adus aminte. Dacă mai este puţin timp până când trebuie să vă administraţi următoarea doză, nu o mai luaţi pe cea pe care aţi uitat-o, urmându-vă programul obişnuit.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

4. Reacţii adverse posibile 

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 

Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea de codeină: 

  • amețeli,
  • somnolență,
  • constipație,
  • grețuri,
  • depresie respiratorie 

Raportarea reacţiilor adverse 

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 

5. Cum se păstrează Tusocalm 

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. 

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

A se păstra la temperaturi sub 25°C în ambalajul original. 

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

Ce conţine Tusocalm 

-  Substanţele active sunt: fosfatul de codeină hemihidrat șiguaiacolsulfonatul de potasiuFiecare comprimat conține fosfat de codeină hemihidrat 7,5 mg și guaiacolsulfonat de potasiu 120 mg. 
-  Celelalte componente sunt: amidon de porumb, povidona K 30, talc, stearat de magneziu. 

Cum arată Tusocalm şi conţinutul ambalajului 

Tusocalm se prezintă sub formă de comprimate albe sau aproape albe, de forma lenticulară, cu diametrul de 9 mm. 

Este disponibil în cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate. 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

ARENA GROUP S.A.
Str. Ştefan Mihăileanu nr. 31, Sector 2, Bucureşti, România. 

Fabricantul 

ARENA GROUP S.A.
B-dul Dunării nr. 54, cod 077190, Oras Voluntari, Judeţul Ilfov, România. 

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă: 

România 

ARENA GROUP S.A.
Str. Ştefan Mihăileanu nr. 31,cod 024022, Sector2, Bucureşti, România. 

Acest prospect a fost revizuit în august 2019. 

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/

Scrie o recenzie

Recenzie si parerea ta despre Tusocalm, 7,5 mg /120 mg, 20 comprimate, Arena Group


Rating-ul dumneavoastra

Produsul a fost adaugat in cos