Cumparate frecvent impreuna

  1. Qmini - Lenjerie patut 3 piese, Cu protectie laterala, Din bumbac, Pentru patut 120x60 cm, Fox and Rabbit, Blue

    Qmini - Lenjerie patut 3 piese, Cu protectie later...

    Pret special 132,99 Lei TVA inclus Pret standard 218,19 Lei
    | Economisesti 0,00 lei (0%)
    in stoc furnizor
  2. Farmec - Crema de maini Extra Care 100ml

    Farmec - Crema de maini Extra Care 100ml

    12,08 Lei TVA inclus
    in stoc
  3. GNC - Natural Brand Super Digestive Enzymes 100cps

    GNC - Natural Brand Super Digestive Enzymes 100cps

    139,00 Lei TVA inclus
    in stoc furnizor
  4. Apivita - My Color Elixir vopsea par N8.38 155ml

    Apivita - My Color Elixir vopsea par N8.38 155ml

    76,89 Lei TVA inclus
    in stoc
  5. Santaderm - Spray pentru arsuri si piele iritata cu D-Panthenol 9% 100ml

    Santaderm - Spray pentru arsuri si piele iritata c...

    28,56 Lei TVA inclus
    in stoc
  6. A-Derma - Phys-AC gel de curatare 200ml

    A-Derma - Phys-AC gel de curatare 200ml

    56,24 Lei TVA inclus
    in stoc

Nostamine® picaturi oftalmice/nazale, solutie x 10 ml

Adauga in wishlist
Cod: W44055001 |
Brand: EIPICO |
Status:

Nostamine® picaturi oftalmice/nazale, solutie x 10 ml se administreaza pentru ameliorarea simptomelor de congestie nazala si pentru tratamentul alergiilor si iritatiilor oculare.

salofarm

Acest produs face parte din categoria OTC-uri – medicamente fara prescriptie
medicala si poate fi livrat doar pe teritoriul Romaniei iar achizitia acestora online este
posibila doar cu cardul.

14,89 Lei TVA inclus
ridicare farmacie salofarm

Livrare in 15-30 minute prin Glovo

Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici

ridicare farmacie salofarm

Livrare in 24-48 ore prin curier

Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)

Descriere Nostamine® picaturi oftalmice/nazale, solutie x 10 ml

Nostamine® picaturi oftalmice/nazale, solutie x 10 ml se administreaza pentru ameliorarea simptomelor de congestie nazala si pentru tratamentul alergiilor si iritatiilor oculare.

Indicatii:

Nostamine contine doua medicamente: clorhidratul de nafazolina, care este un decongestionant care actioneaza prin ingustarea vaselor de sange in zona nasului, reducand edemul si congestia mucoasei si maleatul de clorfenamina care apartine unui grup numit antihistaminice si care este utilizat pentru reducerea simptomelor alergiei precum stranut, mancarimi, lacrimarea ochilor, mancarimi ale nasului sau gatului si secretii nazale.

Nostamine este utilizat pentru ameliorarea simptomelor de congestie nazala, datorata racelilor comune, sinuzitelor, febrei fanului si altor alergii ale tractului respirator superior si pentru tratamentul alergiilor oculare si iritatii minore ale ochilor.

Nostamine, de asemenea, diminueaza senzatia de arsura, iritatia, pruritul si inflamatia la nivelul ochilor precum si lacrimarea excesiva.

 

Mod de administrare:

Ochi: Adulti si copii cu varsta peste 12 ani: doza uzuala este de 1 picatura, de 2-3 ori pe zi, instilata in ochi.

Nas: Adulti si copii cu varsta peste 12 ani: se administreaza o picatura in fiecare nara, de doua sau trei ori pe zi .Evitati administrarea indelungata de Nostamine.

Precautii si contraindicatii:

Nu utilizati Nostamine daca sunteti alergic la clorhidrat de nafazolina/maleat de clorfeniramina sau la oricare dintre celelalte componente.

Spuneti medicului daca:

  • Purtati lentile de contact moi. Nu trebuie sa purtati lentile de contact in timp ce folositi aceste picaturi.
  • Medicamentul contine clorura de benzalconiu, care se poate depozita pe lentilele de contact moi, prin urmare, nu trebuie administrat la purtatorii de lentile de contact. Lentilele trebuie indepartate inainte de administrarea picaturilor si nu trebuie purtate inca 15 minute dupa administrarea medicamentului.
  • Aveti tensiune arteriala mare, boala coronariana, aritmii, ateroscleroza in evolutie, rinita atrofica, glaucom cu unghi inchis.

Reactii adverse posibile:

Utilizare oftalmica:

  • rar: intepaturi, senzatie de arsura la nivelul ochilor sau vedere incetosata. Acest lucru ar trebui sa dureze doar pentru o perioada scurta de timp si apare imediat dupa administrarea picaturilor in ochi;
  • usoara iritare a ochilor (tumefierea si inrosirea conjunctivei), senzatie de corpi straini, fotofobie, leziuni corneene;
  • in mod exceptional pot sa apara reactii alergice: mancarimi, roseata, eruptii pe piele, uscaciunea gurii, dureri de cap, somnolenta.

Utilizare nazala:

  • intepaturi si senzatie de arsura pot sa apara la nivelul mucoasei nazale imediat dupa administrarea locala, insa dispar la scurt timp dupa aceea;
  • stranut ocazional;
  • in caz de o administrare mai frecventa aceasta poate provoca lipsa de reactie;
  • tratamentul indelungat poate conduce la rinita atrofica;
  • dozele excesive pot provoca efecte sistemice: o crestere a tensiunii arteriale, dureri de cap, tremor, oboseala si insomnie.

Sarcina si alaptarea:

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.

Acest medicament ar putea afecta frecventa batailor inimii fatului.
Daca alaptati sau intentionati sa alaptati, discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul inainte de a lua sau folosi orice medicament.

Compozitie:

  • Substantele active sunt: clorhidratul de nafazolina si maleat de clorfenamina. Un ml picaturi oftalmice/nazale, solutie contine clorhidrat de nafazolina 0,5 mg si maleat de clorfeniramina 0,5 mg.
  • Celelalte componente sunt: citrat de sodiu, acid boric, clorura de benzalconiu, edetat disodic si apa purificata

Mod de prezentare: flacon cu 10 ml solutie.

 

Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@salofarm.ro.

Prospect Nostamine® picaturi oftalmice/nazale, solutie x 10 ml

Mai multe informatii
Indicat pentruLacrimare abundenta
AfectiuneOftalmo
Tip produsFara alcool
SimptomeOchi rosii, iritati
Indicat pentruLacrimare abundenta
Functie produsDecongestionant
AdresabilitateUz general
Forma prezentarePicaturi
BrandEIPICO
Zona corpOchi

Prospect Nostamine® picaturi oftalmice/nazale, solutie x 10 ml

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Nostamine 0,5 mg/ml + 0,5 mg/ml picături oftalmice/nazale, soluţie 
clorhidrat de nafazolină/maleat de clorfeniramină 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. 
-  Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. 
-  Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
-  Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. 
Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră. 
-  Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. 

Ce găsiţi în acest prospect 

    1. Ce este Nostamine şi pentru ce se utilizează 
    2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Nostamine 
    3. Cum să utilizați Nostamine 
    4. Reacţii adverse posibile 
    5. Cum se păstrează Nostamine 
    6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Nostamine şi pentru ce se utilizează 

Nostamine conţine două medicamente: clorhidratul de nafazolină, care este un decongestionant care acţionează prin îngustarea vaselor de sânge în zona nasului, reducând edemul şi congestia mucoasei şi maleatul de clorfenamină care aparţine unui grup numit antihistaminice şi care este utilizat pentru reducerea simptomelor alergiei precum strănut, mâncărimi, lăcrimarea ochilor, mâncărimi ale nasului sau gâtului şi secreţii nazale.
Nostamine este utilizat pentru ameliorarea simptomelor de congestie nazală, datorată răcelilor comune, sinuzitelor, febrei fânului şi altor alergii ale tractului respirator superior şi pentru tratamentul alergiilor oculare şi iritații minore ale ochilor. 
Nostamine, de asemenea, diminuează senzaţia de arsură, iritaţia, pruritul și inflamaţia la nivelul ochilor precum şi lăcrimarea excesivă. 

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Nostamine

Nu utilizati Nostamine dacă:
- dacă sunteţi alergic la clorhidrat de nafazolină/maleat de clorfeniramină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Semnele unei reacţii alergice includ: o erupţie pe piele, probleme de înghiţire sau de respiraţie, umflarea buzelor, feţei, gâtului, a limbii şi agravarea roşeaţei, mâncărimii sau umflarea ochilor sau a pleoapei.
Nu utilizaţi acest medicament dacă cele de mai sus vi se aplică. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a folosi Nostamine.

Atenţionări şi precauţii 

Spuneţi medicului dacă: 

  • Purtaţi lentile de contact moi. Nu trebuie să purtaţi lentile de contact în timp ce folosiţi aceste picături. 
  • Medicamentul conţine clorură de benzalconiu, care se poate depozita pe lentilele de contact moi, prin urmare, nu trebuie administrat la purtătorii de lentile de contact. Lentilele trebuie îndepărtate înainte de administrarea picăturilor şi nu trebuie purtate încă 15 minute după administrarea medicamentului. 
  • Aveţi tensiune arterială mare, boală coronariană, aritmii, ateroscleroza în evoluţie, rinită atrofică, glaucom cu unghi închis. 

Dacă nu sunteţi sigur că cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a folosi Nostamine. 

Nostamine împreună cu alte medicamente 
Spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. 

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi: 

  • bromocriptină, inhibitori de monoaminoxidază (IMAO) şi antidepresive triciclice deoarece potenţează acţiunea vasoconstrictoare şi poate provoca crize hipertensive. 
  • În cazul utilizării concomitente de alte picături oftalmice, soluţie, se recomandă ca medicamentele să fie administrate la un interval de 5 minute.

Nostamine împreună cu alimente şi băuturi 

Asocierea de sedative antihistaminice cu băuturi alcoolice poate potenţa efectul depresiv asupra sistemului nervos central. Deşi este puţin probabil să producă acest efect la administrarea topică, este necesară prudenţă în cazul asocierii acestora.

Sarcina, fertilitatea şi alăptarea 
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 
Acest medicament ar putea afecta frecvența bătăilor inimii fătului.
Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua sau folosi orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 
Este posibilă înceţoşarea vederii imediat după ce utilizaţi acest medicament.
În cazul în care se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule și nu folosiți orice unelte sau utilaje până când puteţi vedea în mod clar.

Nostamine conține clorură de benzalconiu. Acesta poate provoca iritaţie oculară.
Evitaţi contactul cu lentilele de contact moi.
Îndepărtaţi lentilele de contact înainte de administrare şi aşteptaţi cel puţin 15 minute înainte de a le pune la loc. 
Se cunoaşte faptul că poate produce decolorarea lentilelor de contact moi. 

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 

3. Cum să utilizaţi Nostamine 

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Medicamentul poate funcţiona corect doar în cazul în care este administrat în mod corespunzător.

Verificaţi dacă sigiliul de pe flacon nu este rupt înainte de a utiliza Nostamine pentru prima dată. Spălaţi- vă pe mâini înainte de a utiliza picăturile. Nu atingeţi capătul picurător de ochi, nas sau altă suprafață.  

Ochi:
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: doza uzuală este de 1 picătură, de 2-3 ori pe zi, instilată în ochi aşa cum se arată în desen.

Mod de administrare: 

Pentru a evita contaminarea, nu atingeţi capătul picurător de ochi, pleoapă sau orice altă suprafaţă. Păstraţi flaconul închis între administraţii. 
1. Înclinați capul pe spate. 
2. Trageţi cu grijă pleoapa inferioară în jos şi spre exterior (fig.1).
3. Lăsați să cadă picătura in “ buzunarul “format între pleoapă și ochi. (strângeţi flaconul foarte uşor, dacă este necesar).
4. Eliberați pleoapa inferioară, închideți ochiul și apăsați cu un deget colțul ochiului, lângă nas.Aceasta ajută la împiedicarea trecerii Nostamine în restul corpului.(fig.2). 
5. Întotdeauna puneți capacul la loc pe flacon, după utilizare. 
6. Dacă este necesar repetaţi operaţiunea pentru celalalt ochi. 

În cazul folosirii a două picături acestea ar trebui să fie administrate la cel puţin cinci minute distanţă, pentru a preveni spălarea primei picături de către cea de a doua. 

Nas:
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: se administrează o picătură în fiecare nară, de două sau trei ori pe zi .Evitați administrarea îndelungată de Nostamine. 

Mod de administrare: 

1. Țineți capul pe spate.
2. Puneți picătura în nară (strângeţi flaconul foarte uşor, dacă este necesar)( fig.1).
3. Țineți capul înclinat şi inspirați uşor pentru a lăsa picăturile să penetreze (fig2).
4. Repetaţi pentru cealaltă nară dacă este necesar. 

Dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se ameliorează, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul. 

Dacă uitaţi să utilizaţi Nostamine 
Luaţi doza omisă cât mai curând posibil şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum vi s-a prescris. Cu toate acestea, dacă se apropie timpul pentru următoarea doză, nu mai luaţi doza omisă şi continuaţi tratamentul ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. 

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Nostamine 
Dacă ați administrat mai multe doze de Nostamine decât trebuia,vă rugăm să informați medicul dumneavoastră sau farmacistul.Se recomandă monitorizarea oricăror semne și simptome ale reacțiilor adverse și instituirea imediată a unui tratament simptomatic adecvat. 

Dacă încetaţi să utilizaţi Nostamine 
Ar trebui să continuaţi să utilizaţi aceste picături în cazul în care sunteţi încă în jurul lucrurilor la care sunteţi alergic. Dacă încetaţi să utilizaţi Nostamine, simptomele alergiei dvs. pot reveni.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului 

4. Reacţii adverse posibile 

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 

Opriți administrarea Nostamine şi cereți sfatul unui medic cât mai curând posibil în cazul în care: 

  • mâncărimea, roşeaţa sau edemul se înrăutăţesc. Aţi putea fi alergic la aceste picături. 

Următoarele reacții adverse pot să apară:

Utilizare oftalmică: 

  • rar : înţepături , senzație de arsură la nivelul ochilor sau vedere încețoșată. Acest lucru ar trebui să dureze doar pentru o perioadă scurtă de timp şi apare imediat după administrarea picăturilor în ochi. 
  • uşoară iritare a ochilor (tumefierea și inroșirea conjunctivei), senzație de corpi străini, fotofobie, leziuni corneene. 
  • In mod excepțional pot să apară reacții alergice: mâncărimi, roșeață, erupții pe piele, uscăciunea gurii, dureri de cap, somnolență 

Utilizare nazală: 

  • înţepături şi senzaţie de arsură pot să apară la nivelul mucoasei nazale imediat după administrarea locală, însă dispar la scurt timp după aceea; 
  • Strănut ocazional. 
  • În caz de o administrare mai frecventă aceasta poate provoca lipsă de reacţie. 
  • Tratamentul îndelungat poate conduce la rinită atrofică 
  • Dozele excesive pot provoca efecte sistemice: o creştere a tensiunii arteriale, dureri de cap, tremor, oboseală şi insomnie 

Raportarea reacţiilor adverse 
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 

5. Cum se păstrează Nostamine 

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. 

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după "EXP": Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

A se utiliza în cel mult 28 zile, după prima deschidere a flaconului. 

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

Ce conţine Nostamine 
• substanţele active sunt: clorhidratul de nafazolină și maleat de clorfenamină. Un ml picături oftalmice/nazale, soluţie conţine clorhidrat de nafazolină 0,5 mg şi maleat de clorfeniramină 0,5 mg. 
• celelalte componente sunt: citrat de sodiu, acid boric, clorură de benzalconiu, edetat disodic şi apă purificată

Cum arată Nostamine şi conţinutul ambalajului 
Nostamine este o soluţie incoloră furnizată într-un flacon de 10 ml cu picurător închis cu capac.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul 

E.I.P.I.CO MED S.R.L
B dul Unirii nr. 6, Bloc 8C, Scara 1, Etaj 3, Ap. 9, sector 4, București
România 

Responsabil cu eliberarea seriei: 
FELSIN FARM S.R.L. 
Str. Drumul Piscul Cerbului, nr.20-28, etaj P, camerele 1-9 şi etaj, sector 1, Bucureşti
România 

Acest prospect a fost revizuit în aprilie 2019. 

Scrie o recenzie

Recenzie si parerea ta despre Nostamine® picaturi oftalmice/nazale, solutie x 10 ml


Rating-ul dumneavoastra

Produsul a fost adaugat in cos