Cumparate frecvent impreuna

  1. Kedley - Guler cervical S/M

    Kedley - Guler cervical S/M

    31,27 Lei TVA inclus
    in stoc
  2. Noreva - Exfoliac Acnomega 200 Crema corectoare intensiva 30ml

    Noreva - Exfoliac Acnomega 200 Crema corectoare in...

    42,20 Lei TVA inclus
    in stoc
  3. Zdrovit - Supramax Articulatii Direct 30fiole

    Zdrovit - Supramax Articulatii Direct 30fiole

    103,89 Lei TVA inclus
    in stoc
  4. Dalin - Sapun solid 100g

    Dalin - Sapun solid 100g

    4,97 Lei TVA inclus
    in stoc
  5. Tantum Verde® forte 3 mg/ml spray bucofaringian 15 ml

    Tantum Verde® forte 3 mg/ml spray bucofaringian 1...

    30,12 Lei TVA inclus
    in stoc
  6. Frezyderm - Pachet antirid

    Frezyderm - Pachet antirid

    180,86 Lei TVA inclus
    in stoc

Fervex pentru adulti cu aroma de zmeura granule pentru solutie orala x 8 plicuri

Adauga in wishlist
Cod: W65754002 |
Brand: UPSA SAS |
Status:

Fervex pentru adulti cu aroma de zmeura granule pentru solutie orala x 8 plicuri este un medicament utilizat in tratamentul simptomatic al racelii si gripei.

salofarm

Acest produs face parte din categoria OTC-uri – medicamente fara prescriptie
medicala si poate fi livrat doar pe teritoriul Romaniei iar achizitia acestora online este
posibila doar cu cardul.

19,37 Lei TVA inclus
ridicare farmacie salofarm

Livrare in 15-30 minute prin Glovo

Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici

ridicare farmacie salofarm

Livrare in 24-48 ore prin curier

Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)

Descriere Fervex pentru adulti cu aroma de zmeura granule pentru solutie orala x 8 plicuri

Fervex pentru adulti cu aroma de zmeura granule pentru solutie orala x 8 plicuri este un medicament utilizat in tratamentul simptomatic al racelii si gripei.

Indicatii:

Tratamentul simptomatic al racelilor comune, rinitelor alergice si vasomotorii, starilor gripale (pentru ameliorarea stranutului, secretiei nazale apoase, inflamatiei mucoaselor nazala si sinusala, febrei, durerilor de cap si musculare).
Tratamentul cu antibiotice poate fi necesar in cazul aparitiei infectiilor bacteriene.

Mod de administrare:

Precautii si contraindicatii:

Nu utilizati Fervex “pentru adulti” cu aroma de zmeura daca:

  • sunteti alergic la paracetamol, fenacetina sau alte antiinflamatoare, feniramina sau alte antihistaminice sau la oricare dintre componentii produsului
  • suferiti de insuficienta renala severa 
  • aveti tulburari uretro-prostatice cu risc de retentie urinara
  • suferiti de glaucom cu unghi inchis sau predispozitie la glaucom cu unghi inchis; glaucom cu unghi deschis
  • suferiti de insuficienta hepatocelulara
  • sunteti in tratament concomitent cu inhibitori de monoaminooxidaza (IMAO) non-selective.

Nu combinati Fervex “pentru adulti” cu alte medicamente fara sa va consultati medicul sau farmacistul. 
Nu folositi Fervex “pentru adulti” daca suferiti de boli renale, fara sa aveti avizul medicului.
Datorita continutului in zahar, trebuie avuta o grija deosebita cu acest medicament in caz de diabet, intoleranta la fructoza, glucoza sau malabsorbtia galactozei, deficienta de zaharaza- izomaltaza (o boala genetica rara). Este necesara prudenta in cazul administrarii la varstnici.

Reactii adverse posibile: 

  • Sedare, somnolenta, uscaciunea gurii, tulburari urinare, tulburari de acomodare a vederii la distanta, stare confuzionala, agitatie la pacientii varstnici, tensiune arteriala scazuta la pozitia “stat in picioare”, ameteala, scaderea memoriei si capacitatii de concentrare.
  • Rare cazuri de trombocitopenie, anemie hemolitica, agranulocitoza
  • In cazuri mai rare, mancarime la nivelul pielii, roseata pielii, urticarie, cand trebuie oprit tratamentul si anuntat medicul.

Sarcina si alaptarea:

Sarcina: Datorita absentei studiilor pe animale si la om, riscul este necunoscut. in consecinta, ca o masura de precautie, acest medicament nu trebuie administrat in timpul sarcinii sau in perioda de alaptare.

Alaptarea: Intrebati medicul dumneavoastra sau farmacistul inainte de a utiliza orice medicament in timpul alaptarii.

Compozitie:

  • Substantele active sunt paracetamol, acid ascorbic si maleat de feniramina. Fiecare plic cu granule pentru solutie orala contine paracetamol 500 mg, acid ascorbic 200 mg si maleat de feniramina 25 mg.
  • Celelalte componente sunt: sucroza (zahar), acid citric anhidru, guma arabica, zaharina sodica, Aroma de zmeura* (care contine colorant galben amurg FCF (E110)) (Raspberry flavour 501481 TP 0804) care contine: arome, coloranti, maltodextrina, amidon de porumb modificat (E 1450).

Mod de prezentare: cutie cu 8 plicuri.

 

Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@salofarm.ro.

Prospect Fervex pentru adulti cu aroma de zmeura granule pentru solutie orala x 8 plicuri

Mai multe informatii
Indicat pentruFebra
AfectiuneRaceala si gripa
SimptomeDurere musculara
Indicat pentruFebra
Compozitie produsVitamina C, Paracetamol
Functie produsAnalgezic , Antialergic, Antipiretic
AdresabilitateUz general
Forma prezentarePlicuri
BrandUPSA SAS
Zona corpSistemic
GamaFervex

Prospect Fervex pentru adulti cu aroma de zmeura granule pentru solutie orala x 8 plicuri

Prospect: Informații pentru pacient

FERVEX “pentru adulţi” cu aromă de zmeură 500mg/200mg/25mg granule pentru soluţie orală

Paracetamol/ acid ascorbic/ maleat de feniramină 

Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
Utilizați întotdeauna acest medicament conform indicațiilor din acest prospect sau indicațiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale.
-  Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți. 
-  Întrebați farmacistul dacă aveți nevoie de mai multe informații sau recomandări. 
-  Dacă manifestați orice reacții adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4. 
-  Dacă după 5 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic. 

Ce găsiți în acest prospect 

  1. Ce este Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură și pentru ce se utilizează 
  2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură 
  3. Cum să utilizați Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură 
  4. Reacții adverse posibile 
  5. Cum se păstrează Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură 
  6. Conținutul ambalajului și alte informații 

1. Ce este Fervex pentru Adulti cu aroma de zmeura și pentru ce se utilizeaza

Tratamentul simptomatic al răcelilor comune, rinitelor alergice şi vasomotorii, stărilor gripale (pentru ameliorarea strănutului, secreţiei nazale apoase, inflamaţiei mucoaselor nazală şi sinusală, febrei, durerilor de cap şi musculare).
Tratamentul cu antibiotice poate fi necesar în cazul apariţiei infecţiilor bacteriene. 

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Fervex Adulti cu aroma de zmeura x 8 plicuri

Nu utilizați Fervex Raceala si Gripa cu aroma de zmeura:

- dacă sunteți alergic la paracetamol, fenacetină sau alte antiinflamatoare, feniramină sau alte antihistaminice sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). 
Dacă aveţi un deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază.
Dacă suferiţi de insuficienţă renală severă (riscul de efecte nedorite renale poate fi crescut în cazul administrării prelungite de doze mari).
Dacă aveţi tulburări uretro-prostatice cu risc de retenţie urinară.
Dacă suferiţi de glaucom cu unghi închis sau predispoziţie la glaucom cu unghi închis; glaucom cu unghi deschis.
Dacă suferiţi de insuficienţă hepatocelulară. 
Dacă sunteţi în tratament concomitent cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) non-selective.
Dacă suferiţi de litiază renală oxalocalcică (doze mari – 1 g acid ascorbic pe zi, timp îndelungat).
Dacă aveţi vârsta sub 15 ani. 

Atenționări și precauții

Nu depăşiti dozele indicate şi consultaţi medicul dacă acest lucru s-a întamplat accidental. Dacă apar reacţii alergice, tratamentul va fi întrerupt imediat.
Nu folosiţi Fervex Raceala si Gripa pentru adulti cu aroma de zmeura daca suferiti de boli ale rinichilor, fără recomandarea medicului.
Este necesară prudenţă în cazul administrării la vârstnici.
Nu lăsaţi Fervex cu aroma de zmeură la vederea și îndemâna copiilor.

Vă rugăm să întrebaţi medicul dumneavoastră dacă sunteţi sau aţi fost în una dintre aceste situaţii. 

Fervex Raceala si Gripa cu aroma de zmeura împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. 

Nu luaţi Fervex “pentru adulţi” cu aromă de zmeură împreună cu alte medicamente (de exemplu, barbiturice, carbamazepină, hidantoină, rifampicină, sulfinpirazonă, contraceptive estro-progestative, antifungice, doxorubicină, izoniazidă, mercaptopurină, metotrexat, săruri de aur, barbiturice, primidonă, anticoagulante cumarinice, antiinflamatoare nesteroidiene, ciclosporină, agonişti morfinici, antiacide, cărbune activat, anticolinergice, fenicoli, sultopridă, IMAO, deprimante ale SNC, atropină, fenitoină, deferoxamină) fără să vă consultaţi medicul sau farmacistul. 

Pentru a evita potenţiale interacţiuni între diferitele medicamente, trebuie ca dumneavoastră să informaţi precis medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă aţi luat sau luaţi şi alte medicamente. 

Fervex cu aroma de zmeura împreună cu alimente, băuturi și alcool

Nu consumaţi alcool, medicamente sau alimente ce conţin alcool în timpul tratamentului cu Fervex “pentru adulţi”cu aromă de zmeură

Sarcina, alăptarea și fertilitatea

Sarcina
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati să rămâneţi gravidă, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament. Datorită absenţei studiilor pe animale şi la om, riscul este necunoscut. În consecinţă, ca o măsură de precauţie, acest medicament nu trebuie administrat în timpul sarcinii sau în perioada de alăptare. 

Alăptarea
Întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a utiliza orice medicament în timpul alăptării. 

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

Datorită efectelor adverse pe care le are (de exemplu somnolenţă, sedare, stare confuzională, ameţeală, tulburări de acomodare a vederii, etc.), medicamentul poate influenta capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje. 

Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură conține 11,555 g de zahăr pe plic, cantitate ce trebuie luată în calcul la consumul zilnic. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii cu diabet zaharat. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. 
Conţine un agent colorant azoic - galben amurg FCF (E110) care poate provoca reacții alergice. 

3. Cum să utilizațiFervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură

Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală. Discutati cu medicul dumneavoastra, farmacistul sau cu asistenta medicala daca nu sunteti sigur. 

Adulti si adolescenti cu varsta peste 15 ani:

1 plic Fervex zmeura de 2-3 ori pe zi. Intervalul între administrări trebuie să fie de cel puţin 4 ore.
Dacă suferiţi de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <10 ml/min), intervalul între administrări trebuie să fie de cel puţin 8 ore. 
Plicurile se administrează cu o cantitate suficienta de apa rece sau fierbinte.
Pentru tratamentul stărilor gripale, este preferabilă administrarea acestui medicament cu apă fierbinte, seara, din momentul apariţiei primelor simptome.

Informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă starea de rau continua şi după 5 zile de tratament. Medicul dumneavoastra va va informa cât va dura tratamentul cu Fervex “pentru adulti” cu aromă de zmeură.
Dacă aveţi impresia ca efectul lui Fervex Adulti zmeura este prea puternic sau prea slab întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Dacă utilizați mai mult Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură decât trebuie

Dacă aţi utilizat mai mult Fervex “pentru adulţi” cu aromă de zmeură decât trebuie, anunţaţi imediat medicul dumneavoastră sau farmacistul. 

Dacă uitați să utilizați Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza pe care aţi uitat să o luaţi.
Luaţi doza următoare când vă amintiţi şi continuaţi tratamentul. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale. 

4. Reacții adverse posibile 

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 

- Sedare, somnolenţă, uscăciunea gurii, tulburări urinare, tulburări de acomodare a vederii (la distanţă), stare confuzională, agitaţie la pacienţii vârstnici, tensiune arterială scăzută la poziţia “stat în picioare”, ameţeală, scăderea memoriei şi capacităţii de concentrare.
- Rare cazuri de trombocitopenie (scăderea sub nivel normal a unor elemente sanguine-plachete, care au rol în procesul de coagulare a sângelui manifestată prin sângerări neobişnuite şi apariţia de hematoame), anemie hemolitică (scăderea sub nivel normal a unor elemente sanguine - hematii, manifestată prin stare de oboseală şi slăbiciune neobişnuite), agranulocitoză (manifestată prin febră cu sau fără frisoane, ulceraţii sau pete de culoare albă la nivelul buzelor sau mucoasei bucale, ulceraţii la nivelul faringelui); 
- În cazuri mai rare, mâncărime la nivelul pielii, roşeaţa pielii, urticarie, trebuie oprit tratamentul şi anunţat medicul. 

Raportarea reacțiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259 
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro 

5. Cum se păstrează Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură 

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. 

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

6. Conținutul ambalajului și alte informații 

Ce conține Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură

-  Substanţele active sunt paracetamol, acid ascorbic şi maleat de feniramină. Fiecare plic cu granule pentru soluţie orală conţine paracetamol 500 mg, acid ascorbic 200 mg şi maleat de feniramină 25 mg. 
-  Celelalte componente sunt: sucroză (zahăr), acid citric anhidru, gumă arabică, zaharină sodică, Aroma de zmeură* (care conține colorant galben amurg FCF (E110)) (Raspberry flavour 501481 TP 0804) care conține: arome, coloranți, maltodextrină, amidon de porumb modificat (E 1450). 

Cum arată Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură și conținutul ambalajului

Se prezintă sub formă de pulbere granulată de culoare slab roz până la slab bej.
După dizolvarea conținutului unui plic într-o cantitate suficientă de apă rece sau fierbinte, rezultă o soluție ușor opalescentă, având culoarea roz. 

Este disponibil în cutii cu 6 plicuri din hârtie/Al/PE a câte 12,75 g granule pentru soluţie orală și cutii cu 8 plicuri din hârtie/Al/PE a câte 12,75 g granule pentru soluţie orală. 

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 

Deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă 
UPSA SAS
3, rue Joseph Monier, 92500 Rueil-Malmaison, 
Franța.

Fabricanţii
UPSA SAS
979 avenue des Pyrénées, 47520 Le Passage, Franţa 

UPSA SAS
304 avenue du Docteur Jean Bru, 47000 Agen, Franţa 

Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață: 

Acest prospect a fost revizuit în februarie 2019. 

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/

Scrie o recenzie

Recenzie si parerea ta despre Fervex pentru adulti cu aroma de zmeura granule pentru solutie orala x 8 plicuri


Rating-ul dumneavoastra

Produsul a fost adaugat in cos