Cumparate frecvent impreuna

  1. Bioderma - Atoderm Ultra Crema 500ml

    Bioderma - Atoderm Ultra Crema 500ml

    89,90 Lei TVA inclus
    in stoc
  2. Pro Kido Guard - Spray anti-tantari 100ml

    Pro Kido Guard - Spray anti-tantari 100ml

    33,90 Lei TVA inclus
    in stoc
  3. Apivita - Aqua Bee crema lejera 40ml

    Apivita - Aqua Bee crema lejera 40ml

    103,90 Lei TVA inclus
    in stoc
  4. Dacia Plant - Emocalm 20dropsuri

    Dacia Plant - Emocalm 20dropsuri

    25,39 Lei TVA inclus
    in stoc
  5. Shake proteic cu Slimvance cu aroma de cafea Total Lean, 1060 g, GNC

    Shake proteic cu Slimvance cu aroma de cafea Total...

    559,00 Lei TVA inclus
    in stoc furnizor
  6. LUDI SET BILE JOACA ROZ

    LUDI SET BILE JOACA ROZ

    91,00 Lei TVA inclus
    in stoc furnizor

Coldrex® Sinus Extra 500 mg / 3 mg / 50 mg x 20 comprimate

Adauga in wishlist
Cod: W66806001 |
Brand: Coldrex |
Status:

Coldrex® Sinus Extra 500 mg / 3 mg / 50 mg x 20 comprimate este un medicament care amelioreaza simptomele din raceala si gripa, precum febra, durerile, frisoanele si congestia nazala.

salofarm

Acest produs face parte din categoria OTC-uri – medicamente fara prescriptie
medicala si poate fi livrat doar pe teritoriul Romaniei iar achizitia acestora online este
posibila doar cu cardul.

32,29 Lei TVA inclus
ridicare farmacie salofarm

Livrare in 15-30 minute prin Glovo

Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici

ridicare farmacie salofarm

Livrare in 24-48 ore prin curier

Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)

Descriere Coldrex® Sinus Extra 500 mg / 3 mg / 50 mg x 20 comprimate

Coldrex® Sinus Extra 500 mg / 3 mg / 50 mg x 20 comprimate este un medicament care amelioreaza simptomele din raceala si gripa, precum febra, durerile, frisoanele si congestia nazala.

Indicatii:

Coldrex Sinus Extra este indicat pentru tratamentul simptomatic al racelii comune si gripei (pentru ameliorarea stranutului, rinoreei, congestiei nazale si sinusale, febrei, durerilor de cap si durerilor musculare).

Mod de administrare:

Adulti: 1-2 comprimate Coldrex Sinus Extra de 3 ori pe zi (maximum 6 comprimate pe zi)
Copii intre 12-15 ani: 1 comprimat Coldrex Sinus Extra de 2-3 ori pe zi (maximum 3 comprimate pe zi).

Precautii si contraindicatii:

Acest medicament este contraindicat pacientilor cu:

  • hipersensibilitate la substantele active sau la oricare dintre excipienti
  • administrarea concomitenta cu alte decongestionante simpatomimetice
  • feocromocitom
  • glaucom cu unghi inchis
  • insuficienta hepatica, renala
  • hipertensiune arteriala
  • hipertiroidism
  • diabet zaharat
  • boli cardiace
  • administrarea concomitenta la pacienti aflati sub tratament cu antidepresive triciclice, sau cu beta-blocante, sau cu inhibitori de monoaminoxidaza – IMAO (inclusiv cei care au urmat tratament cu IMAO in ultimele 2 saptamani)

Atentionari si precautii speciale pentru utilizare

Nu trebuie utilizat concomitent cu alte medicamente care contin paracetamol, decongestionante sau combinatii pentru raceala si gripa.

Utilizarea concomitenta cu alte medicamente care contin paracetamol poate duce la supradozaj. Supradozajul cu paracetamol poate provoca insuficienta hepatica care poate conduce la transplant de ficat sau la deces.

Nu se recomanda utilizarea pe termen lung a acestui medicament.

Reactii adverse posibile:

  • Reactiile adverse rare pot include: scaderea numarului de globule albe si rosii din sange, crize de astm bronsic, dermatita alergica, angioedem, eruptii cutanate, soc anafilactic, agitatie, ameteli, dureri de cap, confuzie, convulsii, insomnie, iritabilitate, neliniste, sedare, somnolenta, tremur, vedere incetosata sau alte tulburari de vedere, palpitatii, colaps, deprimare respiratorie, senzatie de uscaciune la nivelul gurii, nasului si gatului, dureri abdominale, greata, varsaturi, icter, retentie de urina, colica renala, insuficienta renala acuta, ginecomastie, inhibarea ejacularii, scaderea libidoului, impotenta.
  • Reactii adverse foarte rare: fenomene de hipersensibilitate la paracetamol sau la maleatul de clorfeniramina.

Sarcina si alaptarea:

Nu se recomanda administrarea Coldrex Sinus Extra in timpul sarcinii si alaptarii.

Compozitie:

  • Fiecare comprimat filmat contine paracetamol 500 mg, maleat de clorfeniramina 3 mg si clorhidrat de pseudoefedrina 50 mg.
  • Celelalte componente sunt: amidon pregelatinizat, povidona si acid stearic.

Mod de prezentare: cutie cu 2 blistere a cate 10 comprimate.

Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@salofarm.ro.

Prospect Coldrex® Sinus Extra 500 mg / 3 mg / 50 mg x 20 comprimate

Mai multe informatii
AfectiuneRaceala si gripa
SimptomeDurere, Nas infundat (obstructie nazala)
Indicat pentruDureri la nivelul sinusurilor (sinuzita), Febra
Compozitie produsParacetamol, Pseudoefedrina
Functie produsAnalgezic , Antipiretic, Decongestionant
AdresabilitateUz general
Forma prezentareComprimate
BrandColdrex
Zona corpSistemic
GamaColdrex

Prospect Coldrex® Sinus Extra 500 mg / 3 mg / 50 mg x 20 comprimate

Prospect: Informaţii pentru utilizator 

Coldrex Sinus Extra 500 mg/3 mg/50 mg comprimate 
Paracetamol/maleat de clorfeniramină/clorhidrat de pseudoefedrină 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luați acest medicament deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi Coldrex Sinus Extra cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate. 
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
- Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Dacă după 5 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresați unui medic. 

Ce găsiți în acest prospect 

  1. Ce este Coldrex Sinus Extra şi pentru ce se utilizează 
  2. Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Coldrex Sinus Extra 
  3. Cum să utilizaţi Coldrex Sinus Extra 
  4. Reacţii adverse posibile 
  5. Cum se păstrează Coldrex Sinus Extra 
  6. Conținutul ambalajului și alte informații 

1. Ce este Coldrex Sinus Extra şi pentru ce se utilizează 

Coldrex Sinus Extra este indicat pentru tratamentul simptomatic al răcelii comune şi gripei (pentru ameliorarea strănutului, rinoreei, congestiei nazale şi sinusale, febrei, durerilor de cap şi durerilor musculare). 

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Coldrex Sinus Extra 

Nu utilizaţi Coldrex Sinus Extra 
dacă sunteţi hipersensibil la paracetamol, fenacetină sau alte antiinflamatoare (risc crescut de reacţii alergice) sau la oricare dintre componentele medicamentului (enumerate la punctul 6); 
-  dacă aveţi boli cardiovasculare incluzând hipertensiune arterială şi boli vasculare periferice 
-  dacă aveţi insuficienţă coronariană severă 
-  în tratamentul concomitent cu inhibitori de monoaminooxidaza (IMAG) non-selective 
-  dacă aveţi glaucom cu unghi închis sau predispoziţie la glaucom cu unghi închis 
-  dacă aveţi glaucom cu unghi deschis 
-  dacă aveţi tensiune arterială crescută severă 
-  dacă aveţi deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază 
-  dacă aveţi insuficienţă renală severă (riscul de reacţii adverse renale poate fi crescut în cazul administrării prelungite de doze mari). 
-  dacă aveţi tulburări uretro-prostatice cu risc de retenţie urinară 
-  la copii cu vârsta sub 12 ani 
-  daca sunteţi gravidă sau alăptaţi 
-  datorită prezenţei clorfeniraminei, nu se recomandă administrarea concomitentă de Coldrex Sinus Extra cu alcool etilic sau medicamente care conţin alcool etilic 
-  în asociere cu alte medicamente simpatomimetice (ca de exemplu decongestionante, supresoare ale apetitului şi psihostimulante de tip amfetaminic). 

Atenționări și precauții 
-  să nu depăşiţi dozele recomandate. 
-  dacă aveţi palpitaţii, tahicardie, greaţă întrerupeţi tratamentul imediat. 
-  se impune prudenţă dacă aveţi hipertiroidie, boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică etc.), diabet zaharat, feocromocitom şi psihoze 
-  sportivii trebuie atenţionaţi că produsul conţine pseudoefedrină care poate da rezultate pozitive la testele practicate la controlul antidoping. 
-  nu asociaţi cu alte simpatomimetice. 
-  administrarea îndelungată poate scădea sau inhiba secretia salivară, prin aceasta contribuind la dezvoltarea cariilor, bolilor periodontale, candidozei orale. 
-  clorfeniramina se va administra cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (în special hipertensivi), presiune oculară crescută, astm bronşic, ulcer gastroduodenal şi epilepsie.
-  este necesară monitorizarea funcţiilor hepatice în cazul tratamentului de lungă durată. 
-  se impun precauţii în caz de alcoolism şi afecţiuni hepatice, incluzând hepatita virală.
-  în caz de insuficienţă renală se recomandă doar tratament ocazional. 

Coldrex Sinus Extra împreună cu alte medicamente
Ce trebuie să evitaţi când luaţi acest medicament?
- agoniştii morfinici, antiacidele, cărbunele activat şi anticolinergicele - cisaprida.
- antiinflamatoare nesteroidiene, acid acetilsalicilic sau alţi salicilaţi, barbiturice,
- carbamazepina, hidantoina, rifampicina, sulfinpirazona, săruri de aur.
- anticoagulantele orale, antifungicele, derivaţi de imidazol, carmustina,
- doxorubicina, izoniazida, mercaptopurina, ciclosporina, cloramfenicolul, metotrexatul.
- estrogenii şi contraceptivele estroprogestative.
- interferon.
- deprimante ale sistemului nervos central SNC (antidepresive sedative, barbiturice, hipnotice, analgezice opioide, metadona, neuroleptice, anxiolitice, alcool etilic), atropina şi alte anticolinergice (antidepresive triciclice, antiparkinsoniene anticolinergice centrale, antispastice neurotrope, disopiramida, neuroleptice fenotiazinice), fenitoina.
- sultoprida şi IMAO.
- guanetidina sau substanţe înrudite şi anestezice volatile halogenate.
- simpatomimetice.
Interacţiuni cu testele de laborator:
-Paracetamolul poate modifica rezultatele unor determinări de laborator: glicemie, concentraţie serică de acid 5-hidroxiindolacetic, testul cu bentiromidă pentru evaluarea funcţiei hepatice, concentraţia plasmatică de acid uric, bilirubina, lactatdehidrogenaza, transaminaze, măsurarea timpului de protrombină.
-Clorfeniramina poate inhiba răspunsul la testele de hipersensibilitate cutanată, inducând astfel rezultate fals-negative, de aceea este recomandabil să se oprească administrarea clorfeniraminei cu cel puţin 72 de ore înainte de efectuarea testelor cutanate care utilizează extracte alergenice. 

Dacă utilizaţi Coldrex Sinus Extra în mod regulat, cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a lua orice alt medicament (inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală ). 

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. 

Utilizarea Coldrex Sinus Extra cu alimente şi băuturi 

Nu există restricţii legate de administrarea împreuna cu alimente.
Este interzis consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu Coldrex Sinus Extra. 

Sarcina şi alăptarea 
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu se recomandă administrarea Coldrex Sinus Extra în timpul sarcinii şi alăptării. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 
Datorită reacţiilor adverse pe care le are (de exemplu somnolenţă, vertij, tulburări de acomodare etc.), produsul poate să vă influenţeze capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje. 

3. Cum să utilizaţi Coldrex Sinus Extra 

Utilizaţi întotdeauna Coldrex Sinus Extra exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 

Doza recomandată la adulţi este de 1-2 comprimate Coldrex Sinus Extra de 3 ori pe zi (nu se vor administra mai mult de 6 comprimate zi şi mai mult de 2 comprimate priză).
În caz de insuficienţă renală cu clearance-ul creatininei < 10 ml/min, intervalul între 2 doze trebuie să fie de cel puţin 8 ore 

Utilizarea la copii între 12-15 ani
2-3 comprimate Coldrex Sinus Extra zi (nu se vor administra mai mult de 3 comprimate zi şi mai mult de 1 comprimat priză)

Mod de administrare 
Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu suficient lichid, preferabil cu o jumatate de oră înaintea mesei.
Comprimatele nu trebuie divizate, sfărâmate sau mestecate. 

Durata tratamentului 
Tratamentul trebuie să fie de scurtă durată (maxim 5 zile), conform datelor din literatura de specialitate. 

Dacă luaţi mai mult Coldrex Sinus Extra decât trebuie: 
Dacă aţi luat din greşeală un număr mai mare de comprimate sau dacă un copil a înghiţit câteva, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital. Luaţi acest prospect sau câteva comprimate cu dumneavoastră pentru ca medicul să ştie ce aţi luat. 

Supradozaj
Simptome
Paracetamol
Simptomele supradozajului se manifestă în primele 24 de ore şi constau în paloare, greaţă, senzaţie de vomă, anorexie, scurtarea respiraţiei, somnolenţă, slăbiciune şi dureri abdominale. La administrarea unor doze mai mari pot apărea fenomene hepatotoxice severe. Pot să apară hipoglicemie, acidoză metabolică, aritmii, tulburări de coagulare, coagulare intravasculară diseminată. În cazurile grave, afectarea hepatică poate evolua spre encefalopatie hepatică (cu tulburări ale funcţiilor cerebrale, confuzie, agitaţie, stupoare), colaps cardiovascular, comă şi în cele din urmă moartea. Uneori apare necroza tubulară renală, cu insuficienţă renală acută. După 12-48 de ore de la ingestie s-a observatdiminuarea concentraţiei protrombinei.

Maleat de clorfeniramină 
Supradozajul acut se manifestă prin agravarea efectelor anticolinergice, aritmii cardiace, deprimarea SNC cu sedare excesivă, fenomene paradoxale de stimulare a SNC (halucinaţii, convulsii) şi hipotensiune arterială. 

Clorhidrat de pseudoefedrină 
O supradoză de pseudoefedrină poate determina agitaţie severă, creşterea tensiunii arteriale şi aritmii. 

Dacă uitaţi să utilizaţi Coldrex Sinus Extra 

Nu vă îngrijoraţi dacă uitaţi să luaţi o doză de Coldrex Sinus Extra. Luaţi doza următoare imediat ce vă amintiţi şi continuaţi apoi, ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

4. Reacţii adverse posibile 

Ca toate medicamentele, Coldrex Sinus Extra poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de severitate şi frecvenţă astfel: 
Foarte frecvente:            apar la mai mult de 1 din 10 pacienţi
Frecvente:                      apar la mai mult de 1 din 100 pacienţi, dar la mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente:        apar la mai mult de 1 din 1000 pacienţi, dar la mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare:                              apar la mai mult de 1 din 10000 pacienţi, dar la mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare:                    apar la mai puţin de 1 din 10000 pacienţi, incluzând şi cazurile izolate 

Rare: scăderea numărului de globule albe şi roşii din sânge, crize de astm bronşic, dermatită alergică, angioedem, febră, erupţii cutanate urticariene şi eritematoase, şoc anafilactic, agitaţie, ameţeli, dureri de cap, confuzie, convulsii, coşmaruri, senzaţie de frică, halucinaţii, insomnie, iritabilitate, nelinişte, nervozitate, parestezii, psihoză, slăbiciune, sedare, somnolenţă, tremur, vedere înceţoşată sau alte tulburări de vedere, blefarospasm, palpitaţii, rărirea ritmului inimii, accelerarea ritmului bătăilor inimii, extrasistole, aritmii, colaps, tensiune arterială mare, tensiune arterială mică la ridicarea în picioare, creşterea vâscozităţii secreţiilor bronşice, deprimare respiratorie, congestie nazală, senzaţie de uscăciune la nivelul gurii, nasului şi gâtului, anorexie, constipaţie, dureri abdominale, greaţă, vărsături, icter, disurie, retenţie de urină, colică renală, insuficienţă renală acută, piurie sterilă, ginecomastie, inhibarea ejaculării, scăderea libidoului, impotenţă. 

Foarte rare: fenomene de hipersensibilitate la paracetamol sau la maleatul de clorfeniramină. 

Raportarea reacţiilor adverse 
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 

5. Cum se păstrează Coldrex Sinus Extra 

A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. 

Nu utilizaţi Coldrex Sinus Extra după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după abreviere folosită pentru exprimarea datei de expirare. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

Ce conţine Coldrex Sinus Extra 
-  Substanţele active sunt: paracetamol, maleat de clorfeniramină şi clorhidrat de pseudoefedrină, 
-  Fiecare comprimat de Coldrex Sinus Extra conţine paracetamol 500 mg , maleat de clorfeniramină 3 mg şi clorhidrat de pseudoefedrină 50 mg 
-  Celelalte componente sunt: amidon pregelatinizat, povidona şi acid stearic. 

Cum arată Coldrex Sinus Extra şi conţinutul ambalajului 

Coldrex Sinus Extra se prezintă sub formă de comprimate neacoperite în formă de discuri, de culoare albă sau aproape albă.
Este ambalat în cutii cu două blistere din PVC/Al a câte 10 de comprimate şi prospectul pentru utilizator. 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă 
S.C. SANOSAN S.R.L.
Str. Carpaţilor nr 60, Braşov
România 

Fabricantul
S.C. SANTA S.A.
Str. Carpaţilor nr. 60, obiectiv nr. 47, 48, 58, 133
Braşov, jud. Braşov, cod 500269, România 

Acest prospect a fost revizuit in Iulie, 2020. 

Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/  

Scrie o recenzie

Recenzie si parerea ta despre Coldrex® Sinus Extra 500 mg / 3 mg / 50 mg x 20 comprimate


Rating-ul dumneavoastra

Produsul a fost adaugat in cos