Cumparate frecvent impreuna

  1. LUDI Suport mare pentru jucarii, Peste

    LUDI Suport mare pentru jucarii, Peste

    79,99 Lei TVA inclus
    in stoc furnizor
  2. Pahar din bambus Planeta

    Pahar din bambus Planeta

    24,00 Lei TVA inclus
    in stoc furnizor
  3. Carbocit carbune medicinal 30 compr

    Carbocit carbune medicinal 30 compr

    18,40 Lei TVA inclus
    in stoc
  4. Biorga Cystiphane S Sampon Antimatreata pentru normalizarea scalpului x 200 ml

    Biorga Cystiphane S Sampon Antimatreata pentru nor...

    74,35 Lei TVA inclus
    in stoc
  5. GNC - GABA 750mg 90cps

    GNC - GABA 750mg 90cps

    195,00 Lei TVA inclus
    in stoc furnizor
  6. Cosmos - Plasturi pentru vezicule mix 6buc

    Cosmos - Plasturi pentru vezicule mix 6buc

    21,72 Lei TVA inclus
    in stoc

Tavanic 500mg 7compr.film.

Adauga in wishlist
Cod: W55700002 |
Brand: Terapia |
Status:
Tavanic solutie perfuzabila contine o substanta activa denumita levofloxacina
salofarm

Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:

  • nu se poate comanda online
  • pentru eliberarea medicamentelor pe baza de reteta va asteptam in farmaciile fizice Salofarm
  • gasesti aici care este cea mai apropiata farmacie Salofarm pentru a verifica disponibilitatea medicamentului.
43,12 Lei TVA inclus
ridicare farmacie salofarm

Livrare in 15-30 minute prin Glovo

Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici

ridicare farmacie salofarm

Livrare in 24-48 ore prin curier

Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)

Descriere Tavanic 500mg 7compr.film.

Descriere produs


Denumirea medicamentului dumneavoastra este Tavanic solutie perfuzabila. Tavanic solutie perfuzabila contine o substanta activa denumita levofloxacina. Aceasta apartine unui grup de medicamente denumit antibiotice. Levofloxacina este un antibiotic din clasa „chinolonelor”.
Actioneaza prin omorarea bacteriilor care provoaca infectii in organismul dumneavoastra.
Tavanic solutie perfuzabila poate fi utilizat pentru a trata infectii ale:
- Plamanilor, la persoanele cu pneumonie
- Tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau ale vezicii urinare
- Prostatei, atunci cand aveti o infectie de lunga durata
- Pielii si tesuturilor de sub piele, inclusiv ale muschilor. Acestea sunt numite uneori „tesuturi moi”
In anumite situatii speciale, Tavanic solutie perfuzabila poate fi utilizat pentru a scadea probabilitatea de aparitie a unei boli pulmonare denumita antrax sau de agravare a bolii, dupa ce ati fost expus la bacteria care provoaca antraxul.
Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@salofarm.ro.

Informatii aditionale Tavanic 500mg 7compr.film.

Mai multe informatii
Mod de administrareLuati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Cum sa luati acest medicament
Luati acest medicament pe cale orala.
Inghititi comprimatele intregi, cu un pahar cu apa.
Comprimatele pot fi luate in timpul meselor sau oricand intre mese
Substanta activaLEVOFLOXACINUM
SimptomeTuse
Sarcina si alaptare
Nu luati acest medicament daca:
- Sunteti gravida, ati putea sa ramaneti gravida sau credeti ca ati putea fi gravida
- alaptati sau intentionati sa alaptati.
Reactii adverseCa toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele. Aceste reactii sunt de obicei usoare sau moderate si adesea dispar dupa o perioada scurta de timp.
Opriti administrarea Tavanic si adresati-va imediat unui medic sau mergeti imediat la spital daca observati urmatoarea reactie adversa:
Foarte rare (pot aparea la 1 din 10000 de persoane)
- Aveti o reactie alergica. Semnele pot include: eruptie pe piele, dificultati la inghitire sau in respiratie, umflare a buzelor, fetei, gatului sau limbii.
Opriti administrarea Tavanic si adresati-va imediat unui medic daca observati oricare dintre urmatoarele reactii adverse grave – este posibil sa aveti nevoie de tratament medical de urgenta:
Rare (pot aparea la 1 din 1000 de persoane)
- Diaree apoasa, care poate contine sange, posibil insotita de crampe la nivelul stomacului si temperatura crescuta. Acestea pot fi semne ale unei probleme severe la nivelul intestinului.
- Durere si inflamare a tendoanelor sau ligamentelor, care poate duce la ruptura. Tendonul lui Ahile este afectat de cele mai multe ori.
- Crize convulsive (convulsii).
Foarte rare (pot aparea la 1 din 10000 de persoane)
- Senzatie de arsura, furnicaturi, durere sau amorteala. Acestea pot fi semne a ceea ce se numeste „neuropatie”.
Altele:
- Eruptii severe pe piele, care pot include aparitia de vezicule sau cojirea pielii in jurul buzelor, ochilor, gurii, nasului si organelor genitale
- Pierdere a poftei de mancare, ingalbenire a pielii si ochilor, urina inchisa la culoare, mancarimi sau sensibilitate la nivelul stomacului (abdomenului). Acestea pot fi semne ale unor probleme la nivelul ficatului, care pot include insuficienta letala a ficatului.
Daca va este afectata vederea sau daca aveti oricare alte tulburari la nivelul ochilor in timpul tratamentului cu Tavanic, adresati-va imediat unui medic oftalmolog.
PrecautiiInainte sa luati acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului daca:
- Aveti varsta de 60 de ani sau peste
- Utilizati corticosteroizi, denumiti uneori steroizi (vezi punctul „Tavanic impreuna cu alte medicamente”)
- Ati avut vreodata o criza convulsiva (convulsie)
- Ati avut leziuni ale creierului determinate de un accident vascular cerebral sau alte leziuni ale creierului
- Aveti probleme cu rinichii
- Aveti o afectiune cunoscuta sub denumirea „deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza”.
Sunteti mai predispus la aparitia unor probleme grave de sange atunci cand luati acest medicament.
- Ati avut vreodata probleme de sanatate mintala
- Ati avut vreodata probleme cu inima: este necesara precautie atunci cand luati acest fel de medicamente, daca v-ati nascut cu sau aveti istoric in familie de prelungire a intervalului QT (observata pe ECG, o inregistrare a activitatii electrice a inimii), aveti un dezechilibru al sarurilor din sange (in special valori scazute ale potasiului sau magneziului in sange), aveti un ritm al inimii foarte lent (denumit „bradicardie”), aveti inima slabita (insuficienta cardiaca), aveti istoric de atac de cord (infarct miocardic), sunteti femeie sau varstnic sau luati alte medicamente care determina modificari anormale ale ECG (vezi punctul „Tavanic impreuna cu alte medicamente”).
- Aveti diabet zaharat
Ati avut vreodata probleme cu ficatul
- Aveti miastenia gravis.
Daca nu sunteti sigur ca va aflati in oricare dintre situatiile enumerate mai sus, discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul inainte sa luati Tavanic.
Interactiuni
Denumirea medicamentului dumneavoastra este Tavanic solutie perfuzabila. Tavanic solutie perfuzabila contine o substanta activa denumita levofloxacina. Aceasta apartine unui grup de medicamente denumit antibiotice. Levofloxacina este un antibiotic din clasa „chinolonelor”.
Actioneaza prin omorarea bacteriilor care provoaca infectii in organismul dumneavoastra.
Tavanic solutie perfuzabila poate fi utilizat pentru a trata infectii ale:
- Plamanilor, la persoanele cu pneumonie
- Tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau ale vezicii urinare
- Prostatei, atunci cand aveti o infectie de lunga durata
- Pielii si tesuturilor de sub piele, inclusiv ale muschilor. Acestea sunt numite uneori „tesuturi moi”
In anumite situatii speciale, Tavanic solutie perfuzabila poate fi utilizat pentru a scadea probabilitatea de aparitie a unei boli pulmonare denumita antrax sau de agravare a bolii, dupa ce ati fost expus la bacteria care provoaca antraxul.
Indicatii terapeutice
Denumirea medicamentului dumneavoastra este Tavanic solutie perfuzabila. Tavanic solutie perfuzabila contine o substanta activa denumita levofloxacina. Aceasta apartine unui grup de medicamente denumit antibiotice. Levofloxacina este un antibiotic din clasa „chinolonelor”.
Actioneaza prin omorarea bacteriilor care provoaca infectii in organismul dumneavoastra.
Tavanic solutie perfuzabila poate fi utilizat pentru a trata infectii ale:
- Plamanilor, la persoanele cu pneumonie
- Tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau ale vezicii urinare
- Prostatei, atunci cand aveti o infectie de lunga durata
- Pielii si tesuturilor de sub piele, inclusiv ale muschilor. Acestea sunt numite uneori „tesuturi moi”
In anumite situatii speciale, Tavanic solutie perfuzabila poate fi utilizat pentru a scadea probabilitatea de aparitie a unei boli pulmonare denumita antrax sau de agravare a bolii, dupa ce ati fost expus la bacteria care provoaca antraxul.
Grupa farmacoterapeuticaAntibiotice
Forma farmaceuticaComprimate
Forma ambalare medicamentPentru Tavanic 500 mg, comprimatele sunt disponibile in ambalaje cu cate 5, 7 si 10 comprimate filmate.
Concentratie500mg
BrandTerapia
ContraindicatiiNu luati acest medicament si spuneti medicului dumneavoastra daca:
- Sunteti alergic la levofloxacina, la oricare alt antibiotic chinolonic, cum sunt moxifloxacina, ciprofloxacina sau ofloxacina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)
Semnele unei reactii alergice includ: eruptie pe piele, dificultati la inghitire sau in respiratie, umflare a buzelor, fetei, gatului sau limbii.
- Ati avut vreodata epilepsie
- Ati avut vreodata o problema cu tendoanele, cum este tendinita, care a fost asociata cu tratamentul cu un „antibiotic chinolonic”. Tendonul este o coarda care leaga muschiul de scheletul dumneavoastra
- Sunteti copil sau adolescent in perioada de crestere
- Sunteti gravida, ati putea ramane gravida sau credeti ca ati putea fi gravida
- Alaptati.
Nu luati acest medicament daca va aflati in oricare dintre situatiile enumerate mai sus. Daca nu sunteti sigur, discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul inainte sa luati Tavanic.
Produs RXDA

Prospect Tavanic 500mg 7compr.film.

Tavanic 500 mg comprimate filmate

Levofloxacină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

-             Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

-             Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

-             Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.

-             Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi punctul 4.

Ce găsiţi în acest prospect:

1.              Ce este Tavanic comprimate filmate şi pentru ce se utilizează

2.              Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tavanic comprimate filmate

3.              Cum să luaţi Tavanic comprimate filmate

4.              Reacţii adverse posibile

5.              Cum se păstrează Tavanic comprimate filmate

6.              Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

 

1.          Ce este Tavanic comprimate filmate şi pentru ce se utilizează

Denumirea medicamentului dumneavoastră este Tavanic comprimate filmate. Tavanic comprimate filmate conţine o substanţă activă denumită levofloxacină. Aceasta aparţine unui grup de medicamente denumit antibiotice. Levofloxacina este un antibiotic din clasa „chinolonelor”. Acţionează prin omorârea bacteriilor care provoacă infecţii în organismul dumneavoastră.

Tavanic comprimate filmate poate fi utilizat pentru a trata infecţii ale:

·       Sinusurilor

·       Plămânilor, la persoanele cu probleme de lungă durată cu respiraţia sau pneumonie

·       Tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau ale vezicii urinare

·       Prostatei, atunci când aveţi o infecţie de lungă durată

·       Pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor. Acestea sunt numite uneori “ţesuturi moi”.

În anumite situaţii speciale, Tavanic comprimate filmate poate fi utilizat pentru a scădea probabilitatea de apariţie a unei boli pulmonare denumită antrax sau de agravare a bolii, după ce aţi fost expus la bacteria care provoacă antraxul.

2.          Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tavanic comprimate filmate

Nu luaţi acest medicament şi spuneţi medicului dumneavoastră dacă:

-             Sunteţi alergic la levofloxacină, la oricare alt antibiotic chinolonic, cum sunt moxifloxacina, ciprofloxacina sau ofloxacina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)

Semnele unei reacţii alergice includ: erupţie pe piele, dificultăţi la înghiţire sau în respiraţie, umflare a buzelor, feţei, gâtului sau limbii.

-             Aţi avut vreodată epilepsie

-             Aţi avut vreodată o problemă cu tendoanele, cum este tendinita, care a fost asociată cu tratamentul cu un „antibiotic chinolonic”. Tendonul este o coardă care leagă muşchiul de scheletul dumneavoastră

-             Sunteţi copil sau adolescent în perioada de creştere

-             Sunteţi gravidă, aţi putea rămâne gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă

-             Alăptaţi.

Nu luaţi acest medicament dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Tavanic.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să luați acest medicament

Nu trebuie să luați medicamente antibacteriene care conțin fluorochinolone/chinolone, inclusiv Tavanic, dacă în trecut ați manifestat vreo reacție adversă gravă atunci când ați luat un medicament care conține chinolone sau fluorochinolone. În această situație, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră cât mai curând posibil.

Înainte să luaţi acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:

-        Ați dezvoltat vreodată o erupție severă sau descuamare la nivelul pielii, vezicule pe piele și/sau leziuni însoțite de inflamație la nivelul gurii după administrarea levofloxacinei.

-        Aveţi vârsta de 60 de ani sau peste

-        Utilizaţi corticosteroizi, denumiţi uneori steroizi (vezi punctul „Tavanic împreună cu alte medicamente”)

-        Aţi avut vreodată o criză convulsivă (convulsie)

-        Aţi avut leziuni ale creierului determinate de un accident vascular cerebral sau alte leziuni ale creierului

-        Aveţi probleme cu rinichii

-        Aveţi o afecţiune cunoscută sub denumirea „deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază”.

Sunteţi mai predispus la apariţia unor probleme grave de sânge atunci când luaţi acest medicament.

-        Aţi avut vreodată probleme de sănătate mintală

-        Aţi avut vreodată probleme cu inima: este necesară precauţie atunci când luaţi acest fel de medicamente, dacă v-aţi născut cu sau aveţi istoric în familie de prelungire a intervalului QT (observată pe ECG, o înregistrare a activităţii electrice a inimii), aveţi un dezechilibru al sărurilor din sânge (în special valori scăzute ale potasiului sau magneziului în sânge), aveţi un ritm al inimii foarte lent (denumit „bradicardie”), aveţi inima slăbită (insuficienţă

cardiacă), aveţi istoric de atac de cord (infarct miocardic), sunteţi femeie sau vârstnic sau luaţi alte medicamente care determină modificări anormale ale ECG (vezi punctul „Tavanic împreună cu alte medicamente”).

-        Ați fost diagnosticat cu o lărgire sau „umflare” a unui vas mare de sânge (anevrism aortic sau anevrism al unui vas periferic mare).

-        Ați avut un episod anterior de disecție de aortă (o ruptură în peretele aortei).

-        Ați fost diagnosticat cu scurgeri la nivelul valvelor inimii (regurgitare la nivelul unei valve cardiace).

-        Aveți antecedente familiale de anevrism aortic sau de disecție de aortă sau boală congenitală de valvă cardiacă sau alți factori de risc sau afecțiuni predispozante (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, cum ar fi sindromul Marfan sau sindromul Ehlers-Danlos – forma vasculară, sindromul Turner ori sindromul Sjögren – o boală inflamatoare autoimună, sau tulburări vasculare, cum ar fi arterita Takayasu, arterita cu celule gigante, boala Behcet, tensiune arterială mare sau ateroscleroză cunoscută, poliartrită reumatoidă – o boală a articulațiilor, sau endocardită – o infecție a inimii).

-        Aveţi diabet zaharat

-        Aţi avut vreodată probleme cu ficatul

-        Aveţi miastenia gravis.

Reacții cutanate grave

La utilizarea levofloxacinei au fost raportate reacții grave la nivelul pielii, incluzând sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică și reacție indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice (DRESS).

-       SJS/TEN se poate manifesta inițial sub formă de pete de culoare roșie sau zone circulare, adesea cu vezicule situate central, la nivelul trunchiului. De asemenea, pot apărea ulcere la nivelul cavității bucale, gâtului, nasului, organelor genitale și ochilor (ochi roșii și umflați). Aceste erupții cutanate grave sunt adesea precedate de febră și/sau simptome asemănătoare gripei. Este posibil ca erupțiile cutanate să progreseze până la descuamare extinsă a pielii și apariția de complicații care amenință viața sau sunt letale.

-       DRESS se manifestă inițial ca simptome asemănătoare gripei și o erupție la nivelul feței, apoi o erupție prelungită la nivelul pielii, însoțită de temperatură corporală ridicată, niveluri crescute ale enzimelor hepatice observate la testele de sânge și o creștere a unui tip de celule sanguine albe (eozinofilie), precum și ganglioni limfatici măriți.

Dacă apare o erupție gravă pe piele sau un alt simptom la nivelul pielii, întrerupeți administrarea levofloxacinei și adresați-vă medicului dumneavoastră sau solicitați imediat asistență medicală.

Dacă simțiți brusc dureri severe în abdomen, în piept sau în spate, mergeți imediat la un serviciu de urgență.

Dacă nu sunteţi sigur că vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Tavanic.

Când luați acest medicament

-       Rareori, pot apărea durere și umflare la nivelul articulațiilor și inflamație sau ruptură de tendoane. Riscul dumneavoastră este crescut dacă sunteți o persoană vârstnică (cu vârsta peste 60 ani), dacă vi s-a efectuat un transplant de organ, dacă aveți probleme la rinichi sau dacă urmați tratament cu corticosteroizi. Inflamația și rupturile de tendoane pot surveni în primele 48 ore de tratament și chiar până la câteva luni de la oprirea tratamentului cu Tavanic. La primul semn de durere sau inflamație a unui tendon (de exemplu la nivelul gleznei, articulației mâinii, cotului, umărului sau genunchiului), încetați să luați Tavanic, contactați-l pe medicul dumneavoastră și țineți zona dureroasă în repaus. Evitați orice efort inutil, deoarece acesta poate crește riscul de ruptură de tendon.

-       Rareori, puteți manifesta simptome de deteriorare a unor nervi (neuropatie), de exemplu durere, senzație de arsură, furnicături, amorțeală și/sau slăbiciune, mai ales la nivelul labelor picioarelor și picioarelor sau la nivelul mâinilor și brațelor. Dacă se întâmplă acest lucru, încetați să luați Tavanic și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră, pentru a preveni dezvoltarea unei afecțiuni posibil ireversibile.

-       Dacă simțiți brusc dureri severe în abdomen, în piept sau în spate, care pot fi simptome asociate cu disecția și anevrismul de aortă, mergeți imediat la un serviciu de urgență. Este posibil să fiți expus unui risc crescut dacă sunteți tratat cu corticosteroizi cu administrare sistemică.

-       Dacă începeți să aveți brusc dificultăți la respirație, mai ales când sunteți întins pe pat, sau observați că vi se umflă gleznele, picioarele sau abdomenul sau vă apar palpitații ale inimii (senzația că inima bate rapid sau neregulat), trebuie să contactați imediat un medic.

Reacții adverse grave, prelungite, invalidante și posibil ireversibile

Medicamentele antibacteriene care conțin fluorochinolone/chinolone, inclusiv Tavanic, au fost asociate cu reacții adverse foarte rare, dar grave, dintre care unele de lungă durată (care au continuat luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile. Acestea includ dureri ale tendoanelor, mușchilor și articulațiilor la nivelul membrelor superioare și inferioare, dificultăți la mers, senzații anormale, de exemplu înțepături, furnicături, gâdilături, amorțeală sau senzație de arsură (parestezie), tulburări ale simțurilor, inclusiv afectarea vederii, gustului, mirosului și auzului, depresie, afectare a memoriei, oboseală severă și tulburări severe ale somnului.

Dacă manifestați vreuna dintre aceste reacții adverse după ce ați luat Tavanic, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră înainte de a continua tratamentul. Dumneavoastră și medicul dumneavoastră veți decide asupra continuării tratamentului, luând în considerare și utilizarea unui antibiotic din altă clasă.

Tavanic împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, deoarece Tavanic poate afecta modul în care acţionează alte medicamente. De asemenea, alte medicamente pot afecta modul în care acţionează Tavanic.

În special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente, deoarece acestea pot creşte probabilitatea de apariţie a reacţiilor adverse, atunci când sunt utilizate împreună cu Tavanic:

-        Corticosteroizi, denumiţi uneori steroizi – utilizaţi în tratamentul inflamaţiei. Se poate să fiţi mai predispus la inflamaţia şi/sau ruperea tendoanelor.

-        Warfarină – utilizată pentru subţierea sângelui. Sunteţi mai predispus la a avea o sângerare.

Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă efectueze periodic teste de sânge, pentru a verifica cât de bine se coagulează sângele dumneavoastră.

-        Teofilină – utilizată în tratamentul problemelor cu respiraţia. Dacă acest medicament este luat împreună cu Tavanic, sunteţi mai predispus la a avea o criză convulsivă (convulsie).

-        Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) – utilizate în tratamentul durerii şi inflamaţiei, cum sunt acidul acetilsalicilic, ibuprofenul, fenbufenul, ketoprofenul şi indometacina. Dacă aceste medicamente sunt luate împreună cu Tavanic, sunteţi mai predispus la a avea o criză convulsivă (convulsie).

-        Ciclosporină – utilizată după transplanturile de organ. Se poate să fiţi mai predispus la apariţia reacţiilor adverse ale ciclosporinei.

-        Medicamente despre care se ştie că afectează modul în care bate inima dumneavoastră.

Acestea includ medicamentele utilizate în tratamentul ritmului anormal al inimii (medicamente antiaritmice, cum sunt chinidina, hidrochinidina, disopiramida, sotalolul, dofetilida, ibutilida şi amiodarona), depresiei (medicamente antidepresive triciclice, cum sunt amitriptilina şi imipramina), tulburărilor psihice (medicamente antipsihotice) şi infecţiilor bacteriene (antibiotice „macrolide”, cum sunt eritromicina, azitromicina şi claritromicina).

-        Probenecid – utilizat în tratamentul gutei şi cimetidină – utilizată în tratamentul ulcerului şi al senzaţiilor de arsură în capul pieptului. Trebuie să aveţi grijă deosebită dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente împreună cu Tavanic. Dacă aveţi probleme cu rinichii, medicul dumneavoastră va dori să vă administreze o doză mai mică.

Nu luaţi Tavanic comprimate filmate în acelaşi timp cu următoarele medicamente, deoarece pot afecta modul în care acţionează Tavanic comprimate filmate:

-        Comprimate cu fier (pentru anemie), suplimente cu zinc, antiacide care conţin magneziu sau aluminiu (pentru aciditate sau senzaţie de arsură în capul pieptului), didanozină sau sucralfat (pentru ulcer de stomac). Vezi, mai jos, punctul 3 „Dacă luaţi deja comprimate cu fier, suplimente cu zinc, antiacide, didanozină sau sucralfat”.

Teste de urină pentru depistarea opioizilor

La persoanele care utilizează Tavanic, testele de urină pot avea rezultate „fals-pozitive” pentru medicamentele utilizate împotriva durerilor puternice, denumite „opioizi”. Dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat efectuarea unui test de urină, spuneţi-i că luaţi Tavanic.

Teste pentru tuberculoză

Acest medicament poate determina rezultate „fals-negative” la anumite teste de laborator utilizate pentru depistarea bacteriei care provoacă tuberculoză.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Nu luaţi acest medicament dacă:

-             Sunteţi gravidă, aţi putea să rămâneţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă

-             alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

După ce luaţi acest medicament, pot apărea reacţii adverse, inclusiv ameţeli, somnolenţă, senzaţie de învârtire (vertij) sau tulburări de vedere. Unele dintre aceste reacţii adverse vă pot afecta capacitatea de concentrare şi viteza de reacţie. Dacă acestea se întâmplă, nu conduceţi vehicule sau nu întreprindeţi nicio activitate care necesită un nivel ridicat de atenţie.

3.          Cum să luaţi Tavanic comprimate filmate

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cum să luaţi acest medicament

·       Luaţi acest medicament pe cale orală.

·       Înghiţiţi comprimatele întregi, cu un pahar cu apă.

·       Comprimatele pot fi luate în timpul meselor sau oricând între mese

Protejaţi-vă pielea de lumina soarelui

Feriţi-vă de expunerea directă la lumina soarelui cât timp luaţi acest medicament şi timp de 2 zile după ce opriţi administrarea sa, deoarece pielea dumneavoastră va deveni mult mai sensibilă la soare şi pot apărea arsuri, furnicături sau erupţie severă cu vezicule, dacă nu vă luaţi următoarele măsuri de precauţie:

-   Asiguraţi-vă că utilizaţi o cremă cu factor ridicat de protecţie solară

-   Purtaţi întotdeauna o pălărie şi haine care să vă acopere braţele şi picioarele

-   Evitaţi solarul.

Dacă luaţi deja comprimate cu fier, suplimente cu zinc, antiacide, didanozină sau sucralfat

-   Nu luaţi aceste medicamente în acelaşi timp cu Tavanic. Luaţi-vă doza din aceste

medicamente cu cel puţin 2 ore înainte sau după cel puţin 2 ore de la administrarea Tavanic comprimate filmate.

Ce doză să luaţi

-   Medicul dumneavoastră va decide câte comprimate de Tavanic trebuie să luaţi.

-   Doza va depinde de tipul infecţiei pe care o aveţi şi de localizarea infecţiei în organismul dumneavoastră.

-   Durata tratamentului va depinde de cât de gravă este infecţia dumneavoastră.

-   Dacă simţiţi că efectul medicamentului este prea slab sau prea puternic, nu schimbaţi dumneavoastră doza, ci adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Adulţi şi vârstnici

Infecţii ale sinusurilor

-   Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi

-   Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi

Infecţii ale plămânilor, la persoanele cu probleme de respiraţie de lungă durată

-   Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi

-   Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi

Pneumonie

-   Două comprimate Tavanic 250 mg o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi

-   Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi

Infecţii ale tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau vezicii urinare

-   Unul sau două comprimate Tavanic 250 mg, în fiecare zi

-   Sau jumătate de comprimat sau un comprimat Tavanic 500 mg, în fiecare zi

Infecţii ale prostatei

-   Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi

-   Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi

Infecţii ale pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor

-   Două comprimate Tavanic 250 mg, o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi

-   Sau un comprimat Tavanic 500 mg, o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi

Adulţi şi vârstnici cu probleme cu rinichii

Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă administreze o doză mai mică.

Copii şi adolescenţi

Acest medicament nu trebuie administrat la copii sau adolescenţi.

Dacă luaţi mai mult Tavanic comprimate filmate decât trebuie

Dacă luaţi accidental mai multe comprimate decât trebuie, spuneţi imediat unui medic sau cereţi imediat alt sfat medical. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră, pentru ca medicul să ştie ce aţi luat. Pot să apară următoarele reacţii: crize convulsive (convulsii), confuzie, ameţeli, afectarea stării de conştienţă, tremor şi probleme la nivelul inimii – care duc la bătăi neregulate ale inimii, precum şi senzaţie de rău (greaţă) sau senzaţie de arsură la nivelul stomacului.

Dacă uitaţi să luaţi Tavanic comprimate filmate

Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte, cu exceţia cazului în care este în apropierea momentului în care trebuie să luaţi următoarea doză. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Tavanic comprimate filmate

Nu încetaţi să luaţi Tavanic doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să terminaţi schema de tratament pe care v-a prescris-o medicul dumneavoastră. Dacă încetaţi să luaţi comprimatele prea devreme, infecţia poate reapărea, starea dumneavoastră se poate agrava sau bacteria poate deveni rezistentă la medicament.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4.          Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Aceste reacţii sunt de obicei uşoare sau moderate şi adesea dispar după o perioadă scurtă de timp.

Cazuri foarte rare de reacții adverse de lungă durată (până la luni sau ani) sau permanente la medicament, de exemplu inflamații la nivelul tendoanelor, ruptură de tendon, durere articulară, durere la nivelul membrelor, dificultăți la mers, senzații anormale, cum ar fi înțepături, furnicături, gâdilături, senzație de arsură, amorțeală sau durere (neuropatie), depresie, oboseală, tulburări ale somnului, afectare a memoriei, precum și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului au fost asociate cu administrarea antibioticelor care conțin chinolone și fluorochinolone, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți.

La pacienții care au utilizat fluorochinolone s-au raportat cazuri de lărgire și slăbire a peretelui aortei sau de fisurare a peretelui aortei (anevrisme și disecții), care pot duce la rupere și deces, precum și cazuri de scurgeri la nivelul valvelor inimii. Vezi și pct. 2.

Opriţi administrarea Tavanic şi adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeţi imediat la spital dacă observaţi următoarea reacţie adversă:

Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)

-       Aveţi o reacţie alergică. Semnele pot include: erupţie pe piele, dificultăţi la înghiţire sau în respiraţie, umflare a buzelor, feţei, gâtului sau limbii.

Opriţi administrarea Tavanic şi adresaţi-vă imediat unui medic dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave – este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă:

Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane)

-       Erupție răspândită pe piele, temperatură corporală ridicată, creșteri ale enzimelor hepatice, anomalii ale sângelui (eozinofilie), ganglioni limfatici măriți și alte afectări ale organelor (Reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice, cunoscută și sub numele de DRESS sau sindrom de hipersensibilitate la medicament).Vezi și pct. 2.

-       Sindrom asociat cu tulburări ale excreției de apă și valori scăzute ale sodiului (SIADH)

-       Diaree apoasă, care poate conţine sânge, posibil însoţită de crampe la nivelul stomacului şi temperatură crescută. Acestea pot fi semne ale unei probleme severe la nivelul intestinului.

-       Durere şi inflamare a tendoanelor sau ligamentelor, care poate duce la ruptură. Tendonul lui Ahile este afectat de cele mai multe ori.

-       Crize convulsive (convulsii).

Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane)

-       Senzaţie de arsură, furnicături, durere sau amorţeală. Acestea pot fi semne a ceea ce se numeşte „neuropatie”.

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

-       Erupții grave pe piele, incluzând sindrom Stevens-Johnson și necroliză epidermică toxică.

Acestea pot apărea ca niște pete roșii sau zone circulare, adesea cu vezicule situate central, la nivelul trunchiului, descuamare la nivelul pielii, ulcerații la nivelul gurii, gâtului, nasului, organelor genitale și ochilor și pot fi precedate de febră și simptome asemănătoare gripei.Vezi și pct. 2.

-       Pierdere a poftei de mâncare, îngălbenire a pielii şi ochilor, urină închisă la culoare, mâncărimi sau sensibilitate la nivelul stomacului (abdomenului). Acestea pot fi semne ale unor probleme la nivelul ficatului, care pot include insuficienţă letală a ficatului.

Dacă vă este afectată vederea sau dacă aveţi oricare alte tulburări la nivelul ochilor în timpul tratamentului cu Tavanic, adresaţi-vă imediat unui medic oftalmolog.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă oricare dintre următoarele reacţii adverse se agravează sau durează mai mult de câteva zile:

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)

-       Probleme cu somnul

-       Dureri de cap, ameţeli

-       Senzaţie de rău (greaţă, vărsături) şi diaree

-       Creştere a valorilor unor enzime ale ficatului în sânge.

Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane)

-       Modificări ale numărului altor bacterii sau ciuperci, infecţie cu o ciupercă denumită Candida, care poate necesita tratament

-       Modificări ale numărului celulelor albe din sânge, apărute în rezultatele unor analize de sânge (leucopenie, eozinofilie)

-       Stare de stres (anxietate), confuzie, nervozitate, somnolenţă, tremurături, senzaţie de învârtire (vertij)

-       Senzaţie de lipsă de aer (dispnee)

-       Modificările ale gustului, pierderea poftei de mâncare, disconfort la nivelul stomacului sau indigestie (dispepsie), dureri în zona stomacului, senzaţie de balonare (flatulenţă) sau

constipaţie

-       Mâncărimi şi erupţii pe piele, măncărimi severe sau blânde (urticarie), transpiraţie abundentă (hiperhidroză)

-       Dureri la nivelul articulaţiilor sau la nivelul muşchilor

-       Testele de sânge pot avea rezultate anormale, din cauza problemelor cu ficatul (creşterea bilirubinei) sau cu rinichii (creşterea creatininei)

-       Stare generală de slăbiciune.

Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane)

-       Apariţie cu uşurinţă de vânătăi sau sângerare, din cauza scăderii numărului de plachete din sânge (trombocitopenie)

-       Număr scăzut de celule albe în sânge (neutropenie)

-       Răspuns imun exagerat (hipersensibilitate)

-       Scădere a valorilor zahărului din sângele dumneavoastră (hipoglicemie). Aceasta este important de ştiut pentru persoanele cu diabet zaharat.

-       Vedere sau auzire a unor lucruri care nu există (halucinaţii, paranoia), schimbări de opinie şi de gândire (reacţii psihotice), cu risc de a avea gânduri sau acţiuni de sinucidere

-       Stare de depresie, probleme mintale, stare de nelinişte (agitaţie), vise anormale sau coşmaruri

-       Senzaţie de furnicături la nivelul mâinilor şi picioarelor (parestezii)

-       Probleme cu auzul (tinitus) sau cu vederea (vedere înceţoşată)

-       Bătăi anormal de rapide ale inimii (tahicardie) sau tensiune arterială scăzută (hipotensiune arterială)

-       Slăbiciune musculară. Aceasta este important de ştiut pentru persoanele cu miastenia gravis (o boală rară a sistemului nervos).

-       Modificări ale modului în care funcţionează rinichii dumneavoastră şi, ocazional, insuficienţă renală, care poate fi cauzată de o reacţie alergică la nivelul rinichilor, denumită nefrită

interstiţială.

-       Febră.

-       Zone bine demarcate, eritematoase, cu/fără vezicule, care apar în câteva ore după

administrarea levofloxacinei și se vindecă cu hiperpigmentare reziduală postinflamatorie; aceasta apare, de obicei, în același loc pe piele sau mucoase, după expunerea ulterioară la levofloxacină.

Alte reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) includ:

-       Scădere a numărului de celule roşii din sânge (anemie): aceasta poate să vă facă pielea palidă sau galbenă din cauza distrugerii celulelor roşii din sânge; scădere a numărului tuturor tipurilor de celule din sânge (pancitopenie)

-       Febră, inflamaţie în gât şi stare generală de rău, care nu trece. Acestea pot fi provocate de o scădere a numărului celulelor albe din sânge (agranulocitoză).

-       Scădere importantă a circulaţiei sângelui (şoc asemănător celui anafilactic)

-       Creştere a valorilor zahărului din sânge (hiperglicemie) sau scădere a valorilor zahărului din sânge, care duce la apariţia comei (comă hipoglicemică). Acestea sunt important de ştiut pentru persoanele cu diabet zaharat.

-       Modificări ale mirosului, pierdere a mirosului sau gustului (parosmie, anosmie, ageuzie)

-       Probleme de mişcare şi mers (dischinezie, tulburări extrapiramidale)

-       Pierdere temporară a conştienţei sau cădere (sincopă)

-       Pierdere temporară a vederii, inflamația ochiului

-       Afectare sau pierdere a auzului

-       Ritm anormal de rapid al bătăilor inimii, ritm neregulat al bătăilor inimii care pune viaţa în pericol, inclusiv stop cardiac, afectare a ritmului inimii (denumită „prelungirea intervalului QT”, observată pe ECG, o înregistrare a activităţii electrice a inimii)

-       Dificultate în respiraţie sau respiraţie şuierătoare (bronhospasm)

-       Reacţii alergice pulmonare

-       Pancreatită

-       Inflamaţie a ficatului (hepatită)

-       Creştere a sensibilităţii pielii dumneavoastră la soare şi la lumina ultravioletă (fotosensibilitate)

-       Inflamaţie a vaselor care transportă sângele prin organismul dumneavoastră, din cauza unei reacţii alergice (vasculită)

-       Inflamaţie a ţesuturilor din interiorul gurii (stomatită)

-       Ruptură a muşchilor sau distrugere a muşchilor (rabdomioliză)

-       Înroşire şi umflare a articulaţiilor (artrită)

-       Durere, inclusiv dureri de spate, în piept şi la nivelul extremităţilor

-       Crize de porfirie la persoanele care au deja porfirie (o boală metabolică foarte rară)

-       Dureri de cap persistente, cu sau fără afectare a vederii (hipertensiune intracraniană benignă).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

5.          Cum se păstrează Tavanic comprimate filmate

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare, dar este mai bine să ţineţi Tavanic comprimate filmate în ambalajul şi cutia originale, într-un loc uscat.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6.          Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Tavanic comprimate filmate

Substanţa activă este levofloxacina. Un comprimat filmat Tavanic 500 mg conţine levofloxacină 500 mg.

Celelalte componente sunt:

-        Pentru nucleu: crospovidonă, hipromeloză, celuloză microcristalină şi stearil fumarat de sodiu

-        Pentru film: hipromeloză, dioxid de titan (E 171), talc, macrogol, oxid galben de fer (E 172) şi oxid roşu de fer (E 172)

Cum arată Tavanic comprimate filmate şi conţinutul ambalajului

Tavanic comprimate filmate se administrează oral. Comprimatele filmate sunt oblongi şi au o linie mediană, sunt de culoare albă spre galben pal sau albă spre roşu.

Pentru Tavanic 500 mg, comprimatele sunt disponibile în ambalaje cu câte 5, 7 şi 10 comprimate filmate.

Este posibil să nu se comercializeze toate mărimile de ambalaj.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Terapia SA

Str. Fabricii Nr. 124 Cluj-Napoca, România

Fabricantul

Opella Healthcare International SAS

56, Route de Choisy, 60200 Compiègne, Franța

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

Terapia SA, România

Tel: 0040 372 179600

Fax: 0040 372 179631

Acest prospect nu conţine toate informaţiile despre medicamentul dumneavoastră. Dacă aveţi întrebări sau nu sunteţi sigur de ceva, întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Acest prospect a fost revizuit în Martie, 2022.

Scrie o recenzie

Recenzie si parerea ta despre Tavanic 500mg 7compr.film.


Rating-ul dumneavoastra

Produsul a fost adaugat in cos