Nefrix 25mg 25compr.
Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:
- nu se poate comanda online
- pentru eliberarea medicamentelor pe baza de reteta va asteptam in farmaciile fizice Salofarm
- gasesti aici care este cea mai apropiata farmacie Salofarm pentru a verifica disponibilitatea medicamentului.
Livrare in 15-30 minute prin Glovo
Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici
Livrare in 24-48 ore prin curier
Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)
Descriere Nefrix 25mg 25compr.
Descriere produs
Nefrix este un medicament diuretic tiazidic cu actiune de intensitate moderata si este utilizat pentru tratarea urmatoarelor boli:
- edeme de origine cardiaca sau renala (acumulare de apa in organism din cauza unor boli ale rinichiului sau inimii);
- edeme de origine hepatica (acumulare de apa in organism din cauza unor boli ale ficatului), adesea in asociere cu diuretice care economisesc potasiul;
- tensiune arteriala crescuta, cand se asociaza obisnuit altor medicamente pentru tratarea tensiunii arteriale crescute;
- diabet insipid central si nefrogen (afectiune a rinichilor care nu mai pot concentra urina).
Acest medicament este un medicament destinat indeosebi adultilor si copiilor cu varsta peste 5 ani.
Informatii aditionale Nefrix 25mg 25compr.
Afectiune | Afectiuni cardiovasculare |
---|---|
Mod de administrare | Utilizati intotdeauna Nefrix exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra.
Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur. Nefrix se administreaza oral cu putina apa. |
Substanta activa | HYDROCHLOROTHIAZIDUM |
Simptome | Edem localizat, Hipertensiune arteriala |
Sarcina si alaptare | Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Hidroclorotiazida nu este recomandata in cazul aparitiei edemelor (acumularii de lichide) datorate sarcinii. Totusi, poate fi recomandata in caz de acumulare de lichide datorata bolilor de inima, de ficat sau de rinichi la femeia gravida. Hidroclorotiazida nu se administreaza in timpul alaptarii sau se intrerupe alaptarea in timpul administrarii acestui medicament. |
Reactii adverse | Va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra daca aveti oricare dintre urmatoarele reactii adverse clasificate in functie de frecventa aparitiei acestora.
Frecvente: scaderea cantitatii de potasiu si de clor in sange cu perturbarea echilibrului acido-bazic in organism; Mai putin frecvente: greata, varsaturi, pierderea poftei de mancare, diaree, scaderea tensiunii arteriale la trecerea rapida din pozitia asezata la ridicarea in picioare, ameteli, tulburari de vedere, stare deconfuzie, dureri de cap, sensibilizare la lumina, probleme sexuale; Rare: eruptii alergice pe piele, inflamatia veziculei biliare, inflamatia pancreasului, cresterea cantitatii de acid uric in organism sau guta (inflamarea articulatiilor datorata depozitarii cristalelor de acid uric in organism), icter colestatic (ingalbenirea pielii datorata stagnarii bilei care trece in cantitate mare in sange), agranulocitoza (scaderea masiva a numarului de leucocite din sange), trombocitopenie(scaderea numarului de trombocite din sange), aplazie medulara (boala caracterizata prin rarefierea maduvei osoase), anemie hemolitica (boala de sange provocata de distrugerea globulelor rosii ), cresterea cantitatii de zahar in sange, cresterea lipidelor in sange (la doze mari); Foarte rare: cresterea cantitatii de calciu in organism (la doze mari). Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului. |
Precautii | Aveti grija deosebita cand utilizati Nefrix
Inainte sa luati Nefrix, spuneti medicului dumneavoastra: - daca suferiti de afectiuni grave ale rinichilor, deoarece se pot agrava, caz in care administrarea hidroclorotiazidei trebuie intrerupta. - daca suferiti de boli ale ficatului, deoarece utilizarea hidroclorotiazidei necesita multa prudenta. - daca aveti o cantitate prea mare de acid uric in sange sau suferiti de guta (inflamarea articulatiilor datorata depozitarii cristalelor de acid uric in organism), deoarece cantitatea de acid uric poate creste in timpul tratamentului cu hidroclorotiazida si se poate agrava guta. Este necesara ajustarea dozei de hidroclorotiazida in functie de concentratia acidului uric din sange. - daca suferiti de diabet (afectiune caracterizata de valori crescute ale zaharului in sange), pentru ca hidroclorotiazida poate determina cresterea cantitatii de zahar in sange, iar diabetul se poate agrava, astfel utilizarea acestui medicament se face cu prudenta si este necesara ajustarea dozelor de antidiabetice orale. - daca sunteti varstnic si/sau ati pierdut in greutate si/sau sunteti tratat cu mai multe medicamente, suferiti de o boala a ficatului numita ciroza decompensata, aveti probleme cu inima, deoarece tratamentul prelungit cu hidroclorotiazida conduce la scaderea catitatii de potasiu in sange sipoate determina tulburari de ritm ale inimii.. Hidroclorotiazida poate determina dezechilibre in organism precum: pierdere de lichide si de electroliti (potasiu, sodiu, clor, magneziu, calciu). Manifestarile constau in uscaciunea gurii, sete, astenie, somnolenta, neliniste, stare de confuzie, scaderea tonusului muschilor, dureri sau crampe alemuschilor, scaderea tensiunii arteriale, accelerarea frecventei batailor inimii, greata, varsaturi, scaderea cantitatii de urina eliminata. In acest caz este necesar controlul periodic al electrolitilor din sange. - daca suferiti de o boala cronica autoimuna numita lupus eritematos sistemic, deoarece tratamentul cu hidroclorotiazida o poate agrava. - daca aveti probleme cu colesterolul, deoarece dupa un tratament pe timp indelungat cu hidroclorotiazida este posibila cresterea colesterolului si a trigliceridelor in sange. - daca sunteti sportiv, deoarece acest medicament poate determina pozitivarea testelor antidoping. |
Interactiuni | Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Inainte sa luati Nefrix, mentionati medicului daca sunteti in tratament cu unul din urmatoarele medicamente: - alcool etilic, medicamente sedative (barbiturice), medicamente pentru tratamentul durerii (opioide); - medicamente pentru diabet (insulina sau antidiabetice orale), deoarece este necesara prudenta si ajustarea dozelor de antidiabetice; - medicamente pentru tratarea tensiunii arteriale crescute (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau altele); - medicamente pentru scaderea colesterolului (colestiramina si colestipol); - medicamente pentru tratamentul bolilor de colagen (corticosteroizi, tetracosactide); - medicamente utilizate pentru tratarea problemelor inimii (glicozide cardiace); - medicamente utilizate in timpul anesteziei pentru relaxarea musculaturii striate (de exemplu tubocurarina); - medicamente pentru probleme psihice - psihoza maniaco-depresiva (litiu), deoarece, in general, asocierea hidroclorotiazidei cu litiu este contraindicata. Daca asocierea nu poate fi evitata se recomanda urmarirea periodica a cantitatii de litiu in organism si scaderea dozelor. - medicamente antipsihotice (sultoprida); - medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, pentru tratamentul durerii, febrei sau inflamatiei; - medicamente pentru boala Parkinson (amantadina); - medicamente care inhiba coagularea sangelui (anticoagulante cumarinice); - medicamente utilizate pentru examinarea radiologica (substante de contrast pe baza de iod). Se recomanda consumul de lichide inaintea administrarii substantelor iodate de contrast. |
Indicatii terapeutice | Nefrix este un medicament diuretic tiazidic cu actiune de intensitate moderata si este utilizat pentru tratarea urmatoarelor boli: - edeme de origine cardiaca sau renala (acumulare de apa in organism din cauza unor boli ale rinichiului sau inimii); - edeme de origine hepatica (acumulare de apa in organism din cauza unor boli ale ficatului), adesea in asociere cu diuretice care economisesc potasiul; - tensiune arteriala crescuta, cand se asociaza obisnuit altor medicamente pentru tratarea tensiunii arteriale crescute; - diabet insipid central si nefrogen (afectiune a rinichilor care nu mai pot concentra urina). Acest medicament este un medicament destinat indeosebi adultilor si copiilor cu varsta peste 5 ani. |
Grupa farmacoterapeutica | Diuretice cu efect moderat |
Forma farmaceutica | Comprimate |
Forma ambalare medicament | Nefrix este disponibil in cutie cu un blister din PVC/Al cu 25 comprimate. |
Concentratie | 25mg |
Brand | Zentiva |
Contraindicatii | Nu utilizati Nefrix
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la hidroclorotiazida sau la oricare dintre celelalte componente ale Nefrix; - daca sunteti alergic (hipersensibil) la alte medicamente tiazide sau la compusi sulfonamidici; - daca aveti probleme renale grave precum insuficienta renala severa (clearance al creatininei < 30 ml/minut) sau lipsa urinarii; - daca aveti probleme ale creierului cauzate de o boala grava a ficatului,; - la copii cu varsta sub 5 ani, la care se recomanda administrarea de forme farmaceutice adecvate varstei. |
Produs RX | DA |
Prospect Nefrix 25mg 25compr.
Nefrix 25 mg comprimate
hidroclorotiazidă
Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
- Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.
- Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l dați altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleași semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră, sau farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiți în acest prospect
- Ce este Nefrix și pentru ce se utilizează
- Ce trebuie să știți înainte să utilizați Nefrix
- Cum să utilizați Nefrix
- Reacții adverse posibile
- Cum se păstrează Nefrix
- Conținutul ambalajului și alte informații
- Ce este Nefrix și pentru ce se utilizează
Nefrix conține o substanță activă numită hidroclorotiazidă. El face parte din clasa diureticelor tiazidice și acționează prin creșterea eliminării de apă din organism.
Nefrix este recomandat pentru:
- diminuarea acumulării de apă în țesuturile moi –edeme - datorate funcționării deficitare a inimii sau rinichilor;
- diminuarea acumulării de apă în țesuturile moi –edeme – datorate funcționării deficitare a ficatului, în asociere cu diuretice de ansă;
- scăderea tensiunii arteriale excesive – în asociere cu alte medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale;
- tratarea diabetului insipid.
- Ce trebuie să știți înainte să utilizați Nefrix
Nu utilizați Nefrix:
- dacă sunteți alergic la hidroclorotiazidă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
- dacă aveți o disfuncție severă a rinichiului,
- dacă nu urinați deloc (anurie),
- dacă aveți o disfuncție severă a ficatului,
- dacă aveți o afectare a funcționării a ficatului numită colestază,
- dacă aveți ciroză biliară,
- dacă aveți o cantitate mică de potasiu în sânge (hipokaliemie)
- dacă aveţi o cantitate mică de sodiu în sânge (hiponatremie),
- dacă aveți o cantitate mare de calciu în sânge (hipercalcemie refractară),
- dacă aveţi o cantitate mare de acid uric în sânge (hiperuricemie),
- dacă aveți o afectare cerebrală gravă (encefalopatie) datorată disfuncției ficatului, Copii cu vârsta mai mică de 5 ani nu trebuie să primească Nefrix.
Atenționări și precauții
Înainte să luaţi Nefrix, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. În mod special spuneți medicului dumneavoastră dacă:
- aveți sau ați avut probleme cu ionii din sânge – dezechilibre electrolitice;
- aveţi vărsături sau diaree semnificative;
- aveți sau ați avut probleme cu rinichii;
- aveți sau ați avut probleme cu ficatul;
- aveți un transplant renal;
- aveți o disfuncție în metabolizarea zahărului – toleranță scăzută la glucoză sau chiar diabet zaharat;
- aveți sau ați avut gută;
- aveți un nivel crescut al grăsimilor în sânge;
- aveți sau ați avut un episod de sensibilitate a pielii la soare – în cazul reapariției acesta trebuie întrerupt sau trebuie să folosiți o cremă cu factor de protecție solară pe durata lui;
- aveți sau ați avut alergii la alte medicamente.
Administrarea Nefrix poate declanșa unele tulburări oculare acute (glaucom acut cu unghi închis și/sau miopie acută) . Simptomele includ debutul acut al scăderii acuității vizuale sau durere oculară și apar de obicei la câteva ore - săptămâni de la iniţierea medicamentului. Glaucomul acut cu unghi închis netratat poate conduce la pierderea permanentă a vederii. În cazul în care pe parcursul tratamentului cu Nefrix apar tulburări de vedere sau dureri oculare, opriți administrarea și adresați-vă de urgenţă medicului dumneavoastră. Tratamentele medicale sau chirurgicale prompte, pot fi luate în considerare în cazul în care presiunea intraoculară rămâne necontrolată. Factorii de risc pentru dezvoltarea glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente de alergie la sulfonamidă sau penicilină.
Nefrix poate determina dezechilibre în organism precum: pierderi de lichide şi de electroliţi (potasiu, sodiu, clor, magneziu, calciu).
Manifestările constau în uscăciunea gurii, sete, astenie, somnolenţă, nelinişte, stare de confuzie, scăderea tonusului muşchilor, dureri sau crampe ale muşchilor, scăderea tensiunii arteriale, accelerarea frecvenţei bătăilor inimii, greaţă, vărsături, scăderea cantităţii de urină eliminată. În acest caz este necesar controlul periodic al electroliţilor din sânge.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Copii și adolescenți
Nefrix nu trebuie administrat copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani.
Sportivi
Nefrix poate produce pozitivarea testelor antidoping.
Nefrix împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente.
În mod special spuneți medicului dumneavoastră dacă luați:
- alte medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale;
- opioide, barbiturice – folosite pentru tratarea durerilor intense și a unor afecțiuni psihice;
- medicamente pentru scăderea nivelului de zahăr din sânge – insulină sau antidiabetice orale;
- rășini schimbătoare de ioni și colestipol;
- adrenalină și alte amine presoare – folosite în medicina de urgență;
- corticosteroizi – folosiți în tratarea inflamațiilor puternice;
- tetracosactide – folosite pentru testarea funcționării glandei suprarenale;
- curarizante – medicamente folosite pentru anestezie sau pentru relaxarea unor mușchi din organism;
- glicozide cardiotonice – folosite pentru întărirea funcționării mușchiului cardiac;
- litiu, sultopridă, tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazina, ciamemazina, sulpirida, amisulpride, tiapride, pimozidă, haloperidol, droperidol, carbamazepină – recomandate pentru tratamentul unor boli psihice;
- medicamente pentru tratamentul gutei;
- antiinflamatoare non-steroidiene – folosite pentru tratamentul inflamațiilor din organism;
- medicamente anticolinergice - atropina, bipiriden;
- suplimente alimentare ce conţin calciu;
- metotrexat, ciclofosfamidă – recomandate în tratamentul unor forma de cancer;
- salicilați – folosiți în tratamentul inflamațiilor;
- metildopa – folosit în tratamentul unor disfuncții cardio-circulatorii severe;
- ciclosporină – recomandată pacienților care au primit un transplant;
- chinidină, hidrochinidină, disopiramidă, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă – recomandate pentru tratamentul tulburărilor de ritm cardiac;
- bepridil – folosit pentru afecțiuni ale inimii și circulației,
- cisapridă – recomandtă pacienților care au spasm esofagian,
- difemanil – recomandat în tratamentul transpirațiilor anormale,
- halofantrine – pentru tratamentul malariei,
- eritromicină intravenos – folosită pentru tratamentul unor infecții,
- mizolastină, terfenadine – folosit în tratamentul alergiilor,
- pentamidină – folosit în tratamentul infecțiilor cu protozoare,
- vincamină intravenos – recomandată în tratamentul unor afecțiuni circulatorii,
- amfotericină B – recomandat în tratamentul cu fungi,
- laxative – folosite pentru stimularea tranzitului intestinal,
- amantadină – folosită pentru tratamentul infecțiilor cu viruși,
- substanțe de contrast care conțin iod – folosite pentru investigații medicale imagistice.
Nefrix împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Este recomandat să nu consumați alcool pe durata tratamentului Nefrix deoarece acesta poate accentua efectul Nefrix.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nu este recomandată folosirea Nefrix pe durata sarcinii și mai ales în cursul primului trimestru de sarcină. Dacă luați Nefrix și planificați să rămâneți gravidă, vorbiți cu medicul dumneavoastră. Acesta va aprecia dacă va schimba sau nu tratamentul dumneavoastră.
Alăptarea
Nu este recomandată folosirea Nefrix pe durata alăptării. Dacă tratamentul cu Nefrix nu poate fi înlocuit, alăptarea trebuie întreruptă.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Nefrix nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, dar pacienţii trebuie atenţionaţi că în timpul tratamentului pot să apară ameţeli, tulburări de vedere sau sindrom confuzional.
Nefrix conține lactoză monohidrat.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
- Cum să utilizați Nefrix
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Adulți
Pentru tratamentul edemelor
Doza recomandată este de 1 comprimat pe zi.
În cazuri rare doza poate fi crescută la 1 comprimat de 2 ori pe zi.
Doza maximă zilnică de Nefrix este de 100 mg, adică 4 comprimate Nefrix. Creșterea dozei se va face numai la recomandarea strictă a medicului dumneavoastră.
Pentru tratamentul hipertensiunii arteriale
Doza recomandată este de ½ - 1 comprimat pe zi.
Pentru tratamentul diabetului insipid
Doza recomandată este de 1-4 comprimate pe zi.
Utilizarea la copii și adolescenți
Doza uzuală recomandată este de 1 - 2 mg hidroclorotiazidă/kg şi zi în una sau două prize. La copiii cu vârsta sub 5 ani se recomandă administrarea de forme farmaceutice adecvate vârstei.
Utilizarea la vârstnici
Nu este recomandată ajustarea dozelor la această categorie de pacienți.
Pacienți cu insuficienți renală
Nefrix nu este recomandat pacienților cu insuficiență renală severă.
Nu este recomandată ajustarea dozelor la pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată.
Pacienți cu insuficiență hepatică
Nefrix nu este recomandat la pacienții cu insuficiență hepatică severă, dar nu este necesară ajustarea dozei la această categorie de pacienți.
Mod de administrare
Administrarea se face dimineaţa şi eventual la prânz, la început zilnic, apoi în funcţie de situaţia clinică, câte 3 – 4 zile pe săptămînă sau o dată la două zile. Nefrix se înghite cu o cantitate suficientă de lichid.
Dacă utilizați mai mult Nefrix decât trebuie
Dacă ați luat mai multe comprimate de Nefrix decât trebuie sau dacă cineva a luat accidental Nefrix, adresați-vă celui mai apropiat spital sau celei mai apropiate unități de urgență. Luați cu dumneavoastră ambalajul pentru ca personalul medical să știe ce ați luat.
Dacă uitați să utilizați Nefrix
Dacă ați uitat să luați Nefrix luați-l imediat ce v-ați amintit. Dacă este aproape timpul pentru rmătoarea doză, luați-o direct pe aceasta. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să utilizați Nefrix
Nu opriți administrarea Nefrix fără să discutați cu medicul dumneavoastră.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră, sau farmacistului sau asistentei medicale.
- Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea de hidroclorotiazidă:
Foarte rare (care afectează mai puţin de 1 din 10000 utilizatori):
- scăderea numărului de celule roşii din sânge,
- scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile cu apărarea împotriva infecţiilor,
- scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile cu coagularea acestuia,
- scăderea formării de celule din sânge la nivelul măduvei din oase responsabile de producerea lor,
Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimate din datele disponibile):
- nivele scăzute ale potasiului, sodiului şi magneziului în sânge,
- concentraţii crescute ale calciului şi glucozei din sânge,
- prezenţa glucozei în urină,
- concentraţii mari ale acidului uric în sânge,
- creştere a concentraţiilor unor grăsimi din sânge,
- ritm anormal al bătăilor inimii,
- scăderea tensiunii arteriale la ridicarea la verticală,
- vertij,
- durere de cap la expunerea la lumină puternică,
- amorțeală, furnicături la nivelul mâinilor și picioarelor,
- convulsii (spasme puternice și generalizate),
- agitație,
- reacţii alergice grave (anafilactice),
- încețoșarea temporară a vederii,
- durere acut instalată a ochilor,
- dispariția bruscă a vederii (glaucom acut secundar cu unghi închis si/sau miopie acută),tulburare a vederii care face ca totul să pară galben,
- tulburare a vederii care face ca totul să pară galben,
- tulburări de respirație – inclusiv forme severe,
- uscăciunea gurii,
- senzaţie de sete,
- greaţă,
- vărsături,
- inflamația pancreasului,
- lipsa poftei de mâncare,
- diaree,
- constipație,
- iritație gastrică,
- inflamația glandelor salivare mici din gură,
- inflamația difuză a rinichilor,
- disfuncție a rinichilor,
- reacții alergice cutanate, uneori în forme grave,
- creșterea sensibilității pielii la expunerea la soare,
- reapariția lupusului,
- apariția unor manifestări cutanate asemănătoare cu cele din lupus,
- erupții cutanate tranzitorii,
- erupții cutanate însoțite sau nu de mâncărime,
- slăbiciune musculară,
- spasme musculare,
- durere musculară,
- scăderea tensiunii arteriale la ridicarea la verticală,
- inflamaţia vaselor de sânge,
- febră,
- epuizare,
- îngălbenirea pielii și/sau a albului ochilor (icter),
- inflamaţia vezicii biliare,
- comă hepatică,
- atacuri de gută,
- manifestarea unui diabet latent,
- probleme sexuale,
- depresie,
- tulburări de somn,
- confuzie,
- senzaţie de oboseală,
- nervozitate,
- tulburări de personalitate.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
- Cum se păstrează Nefrix
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
- Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Nefrix
- Substanţa activă este hidroclorotiazida. Fiecare comprimat conține hidroclorotiazidă 25 mg.
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, povidonă K 30, acid stearic.
Cum arată Nefrix și conținutul ambalajului
Se prezintă sub formă de comprimate de formă rotundă, de culoare albă, marcate pe una din feţe cu litera E.
Este disponibil în cutii cu 25 comprimate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
S.C. Zentiva S.A.,
B-dul Theodor Pallady nr. 50,
Sector 3, 032266 Bucureşti, România
Tel: +4 021.304.7597
e-mail: zentivaro@zentiva.com
Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață:
S.C. Zentiva S.A.,
B-dul Theodor Pallady nr. 50,
Sector 3, 032266 Bucureşti, România
Tel: +4 021.304.7597
e-mail: zentivaro@zentiva.com
Acest prospect a fost revizuit în ianuarie 2019.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/