Milgamma R 100 60draj.
Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:
- nu se poate comanda online
- pentru eliberarea medicamentelor pe baza de reteta va asteptam in farmaciile fizice Salofarm
- gasesti aici care este cea mai apropiata farmacie Salofarm pentru a verifica disponibilitatea medicamentului.
Livrare in 15-30 minute prin Glovo
Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici
Livrare in 24-48 ore prin curier
Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)
Descriere Milgamma R 100 60draj.
Descriere produs
Milgamma 100 este un preparat neuropatic.
Milgamma 100 este utilizat pentru tratarea unor boli ale sistemului nervos determinate de un deficit dovedit de vitamine B1 (tiamina) si B6 (piridoxina).
Informatii aditionale Milgamma R 100 60draj.
Afectiune | Afectiuni neuropsihiatrice |
---|---|
Mod de administrare | Va rugam sa respectati instructiunile de utilizare; in caz contrar efectul Milgamma 100 va fi necorespunzator. Adulti In cazul in care nu exista alte recomandari ale medicului dumneavoastra privind utilizarea Milgamma 100, luati zilnic 1 drajeu. In cazuri acute doza poate fi crescuta la 1 drajeu Milgamma 100 de 3 ori pe zi.Drajeurile se administreaza cu o cantitate suficienta de lichid. Drajeurile pot fi luate inainte, in timpul sau dupa masa. |
Substanta activa | COMBINATII |
Simptome | Durere membrul inferior, Durere musculara |
Sarcina si alaptare | Sarcina In timpul sarcinii, doza zilnica recomandata de vitamina B1 este 1,4 – 1,6 mg si de 2,4 – 2,6 mg vitamina B6. Doze zilnice mai mari decat cele recomandate s-au dovedit pana acum nesigure. De aceea, Milgamma 100 nu trebuie utilizata in timpul sarcinii. Alaptarea Vitamina B1 si vitamina B6 trec in laptele matern. Doze mari de vitamina B6 diminueaza productia de lapte. De aceea, Milgamma 100 nu trebuie utilizata in timpul alaptarii. |
Reactii adverse | Reactii adverse posibile Tulburari ale sistemului imunitar Foarte rare: In cazuri izolate pot aparea reactii de hipersensibilitate cu reactii cutanate (urticarie, exantem) si stari de soc. In cazul aparitiei unor reactii de hipersensibilitate sistemice trebuie instituite masuri de urgenta. Tulburari ale sistemului nervos Cu frecventa necunoscuta: Milgamma 100 poate cauza neuropatii daca este luata o perioada de timp mai mare de 6 luni. Tulburari gastrointestinale Foarte rare: Cazuri izolate de tulburari gastrointestinale cum sunt, de exemplu, greata si alte simptome au fost raportate in studiile clinice. Nu s-a stabilit totusi cu certitudine o relatie cauzala in functie de doza de vitamina B6 si/sau vitamina B1. Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului. Contramasuri Vitamina B1 detine un larg spectru terapeutic si nu se cunosc simptome de supradozaj dupa administarea orala. De asemenea, piridoxina este in general considerata relativ netoxica. Doar administrarea indelungata (adica 2 luni sau mai mult) de doze mari (de ex. 2 g sau mai mult zilnic) poate cauza neuropatie senzoriala sau sindrom neuropatic sub forma de pierdere a stabilitatii si tremuraturi ale picioarelor si ataxie graduala progresiva senzoriala. Daca aveti oricare din siptomele de mai sus, nu mai luati Milgamma 100. De obicei, simptomele se diminueaza cu timpul. In cazul aparitiei unor reactii de hipersensibilitate sistemice trebuie instituite masuri de urgenta. Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra daca apar reactii adverse. |
Precautii | Milgamma 100 poate cauza neuropatii daca este luata pe o perioada de timp mai mare de 6 luni. Nu exista date speciale referitoare la utilizarea Milgamma 100 la copii si batrani. |
Interactiuni | Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala. Tiamina este dezactivata de 5-fluoruracil (agent pentru chimioterapie). Administrarea concomitenta a antagonistilor piridoxinei (de ex. hidralazina, izoniazida (INH), cicloserina, D-penicilamina), alcool ca si utilizarea indelungata a contraceptivelor orale ce contin estrogen pot creste nevoia de vitamina B6. 2 Milgamma 100 poate diminua efectul L – Dopa. Va rugam sa retineti ca aceste atentionari se refera si la medicamente utilizate in ultima perioada de timp. |
Indicatii terapeutice | Milgamma 100 este un preparat neuropatic. Milgamma 100 este utilizat pentru tratarea unor boli ale sistemului nervos determinate de un deficit dovedit de vitamine B1 (tiamina) si B6 (piridoxina). |
Grupa farmacoterapeutica | Vitamine, vitamina B1 in combinatie cu vitamina B6 si/sau vitamina B12 |
Forma farmaceutica | Drajeuri |
Forma ambalare medicament | Drajeurile sunt disponibile in cutii cu blistere PVC-PVdC/Al cu 30, 60 si 100 drajeuri. |
Concentratie | Fara concentratie |
Brand | Worwag |
Contraindicatii | Nu luati Milgamma 100 si spuneti medicului dumneavoastra - daca sunteti hipersensibil (alergic) la tiamina, benfotiamina, clorhidrat de piridoxina sau la oricare dintre celelalte componente ale Milgamma 100; - daca sunteti insarcinata sau alaptati. |
Produs RX | DA |
Prospect Milgamma R 100 60draj.
Milgamma 100 mg + 100 mg drajeuri
Benfotiamină/clorhidrat de piridoxină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
- Ce este Milgamma şi pentru ce se utilizează
- Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Milgamma
- Cum să utilizaţi Milgamma
- Reacţii adverse posibile
- Cum se păstrează Milgamma
- Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
- Ce este Milgamma și pentru ce se utilizează
Milgamma conţine benfotiamină şi clorhidrat de piridoxină.
Benfotiamina reprezintă forma liposolubilă a vitaminei B1. Această substanţă este mult mai bine absorbită la nivelul corpului comparativ cu cantităţi egale de vitamină B1 hidrosolubilă. După absorbţia la nivel intestinal, benfotiamina este transformată în vitamina B1 care este substanţa activă.
Clorhidratul de piridoxină este denumit şi vitamina B6.
Aceste două vitamine reprezintă elemente nutritive esenţiale vieţii. În cazul în care aportul acestor substanţe este necorespunzător, se poate ajunge la instalarea unor carențe sau a unor boli neurologice sistemice. Aceste afecţiuni sunt corelate cu o tulburare funcţională a metabolismului nervos, iar urmările acestora pot fi reprezentate de dureri şi tulburări ale sensibilităţii, în special la nivelul picioarelor.
Milgamma este utilizată pentru tratarea unor boli ale sistemului nervos determinate de un deficit dovedit de vitamină B1 (tiamină) si B6 (piridoxină).
- Ce trebuie să știți înainte să utilizați Milgamma
Nu utilizaţi Milgamma
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la tiamină, benfotiamină, clorhidrat de piridoxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
- dacă sunteți gravidă și alăptați.
Atenţionări şi precauţii
Utilizarea Milgamma timp îndelungat (mai mult de 6 luni), în doză mare poate determina neuropatii.
Milgamma împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală sau remedii naturiste.
Piridoxina creşte metabolizarea periferică a levodopa, scăzând eficacitatea acesteia. Prin urmare, pacienţilor cu boală Parkinson aflați în tratament cu levodopa nu trebuie să li se administreze vitamină B6 în doze mai mari decât necesarul zilnic. Această recomandare nu este valabilă în cazul asocierii unui inhibitor periferic de decarboxilază.
Alte interacţiuni au fost observate cu izoniazidă, D-penicilamină şi cicloserină. Administrarea în asociere a antagoniştilor piridoxinei (de exemplu hidralazină, izoniazidă, D-penicilamină, cicloserină), alcool etilic precum şi utilizarea îndelungată a contraceptivelor orale care conţin estrogen, pot determina deficienţă de vitamina B6.
Tiamina este dezactivată de 5-fluoruracil, care inhibă fosforilarea tiaminei și trecerea în forma activă, tiamină pirofosfat.
Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Milgamma nu trebuie utilizată în timpul sarcinii. Milgamma nu trebuie administrată în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Milgamma nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
Milgamma conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Milgamma conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine sodiu”.
- Cum să utilizați Milgamma
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi
Doza recomandată este de 1 drajeu Milgamma pe zi. În cazuri acute doza poate fi crescută la 1 drajeu Milgamma de 3 ori pe zi.
Mod de administrare
Drajeurile se administrează cu o cantitate suficientă de lichid. Drajeurile pot fi luate înainte, în timpul sau după masă.
Durata tratamentului
După un tratament de maxim 4 săptămâni cu Milgamma, medicul dumneavoastră poate decide dacă tratamentul cu Milgamma în doză mare (1 drajeu de 3 ori pe zi) este indicat în continuare.
Administrarea îndelungată a unor doze mari de piridoxină se asociază cu dezvoltarea unor severe neuropatii periferice și de aceea, dacă este cazul, doza poate fi scăzută la 1 drajeu pe zi.
Vă rugăm să vă adresaţi medicului sau farmacistului dumneavoastră dacă vi se pare că acţiunea Milgamma este prea puternică sau prea slabă.
Dacă utilizaţi mai mult Milgamma decât trebuie
Doze mari de Vitamina B6 cât şi administrarea în doze mai mari de 1 g pe zi de scurtă durată (2 luni) pot determina efecte neurotoxice.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă apar aceste simptome.
Dacă uitaţi să utilizaţi Milgamma
Dacă aţi uitat să luaţi un drajeu de Milgamma, continuaţi tratamentul cu Milgamma la intervalele stabilite şi respectaţi pe viitor schema terapeutică.
Dacă încetaţi să utilizaţi Milgamma
Întreruperea tratamentului poate afecta reuşita terapeutică. În cazul în care apar orice reacţii adverse neplăcute vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse posibile sunt:
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
- reacţii de hipersensibilitate cutanată (urticarie, exantem) şi şoc anafilactic
- greaţă şi alte simptome au fost raportate în studiile clinice. Nu s-a stabilit cu certitudine o relaţie cauzală în funcţie de doza de Vitamina B6 şi/sau Vitamina B1
Utilizarea pe o perioadă de timp mai mare de 6 luni poate determina neuropatie senzorială periferică.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
- Cum se păstrează Milgamma
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și pe blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
- Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conţine Milgamma
- Substanţele active sunt benfotiamină și clorhidrat de piridoxină. Fiecare drajeu conţine benfotiamină (vitamina B1) 100 mg şi clorhidrat de piridoxină (vitamina B6) 100 mg.
- Celelalte componente sunt: Nucleu: dioxid de siliciu coloidal anhidru, celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, povidonă K30, talc, gliceride (parţiale) cu lanţ lung; Strat de drajefiere: shellac, zahăr, carbonat de calciu (E 170), talc, acacia, amidon de porumb, dioxid de titan (E 171), dioxid de siliciu coloidal, povidonă K30, macrogol 6000, glicerol 85%, polisorbat 80, ceară montanglicol.
Cum arată Milgamma şi conţinutul ambalajului
Milgamma se prezintă sub formă de drajeuri biconvexe, rotunde, lucioase, de culoare albă, cu diametrul de 12,1-12,5 mm.
Ambalaj
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 15 drajeuri. Cutie cu 4 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 15 drajeuri. Cutie cu 4 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 25 drajeuri.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
WÖRWAG Pharma GmbH & Co. KG Flugfeld-Allee 24, 71034 Böblingen, Germania
Fabricantul
Mauermann-Arzneimittel KG
Heinrich-Knote-Strasse 2, 82343 Pöcking, Germania sau
Mauermann-Arzneimittel KG Gewerbeallee 1, 82343 Pöcking, Germania
Acest prospect a fost revizuit în Iunie, 2023.