Cumparate frecvent impreuna

  1. Thermobaby Set protectii silicon pentru mameloane

    Thermobaby Set protectii silicon pentru mameloane

    Pret special 36,20 Lei TVA inclus Pret standard 45,24 Lei
    | Economisesti 0,00 lei (0%)
    in stoc furnizor
  2. Isdin -  K-OX Eyes crema contur ochi 15ml

    Isdin - K-OX Eyes crema contur ochi 15ml

    221,15 Lei TVA inclus
    in stoc
  3. La Roche-Posay - Anthelios UVMUNE Oil Control fluid invizibil SPF 50+ 50ml

    La Roche-Posay - Anthelios UVMUNE Oil Control flui...

    Pret special 71,85 Lei TVA inclus Pret standard 95,80 Lei
    | Economisesti 0,00 lei (0%)
    in stoc
  4. Avene - Apa termala spray 300ml

    Avene - Apa termala spray 300ml

    Rating:
    60%
    54,89 Lei TVA inclus
    in stoc
  5. Ulei esential integral de cedru Life, 10 ml, Bionovativ

    Ulei esential integral de cedru Life, 10 ml, Biono...

    41,21 Lei TVA inclus
    in stoc
  6. Uriage Hyseac 3-Regul Crema anti-acnee x 40ml

    Uriage Hyseac 3-Regul Crema anti-acnee x 40ml

    Pret special 42,29 Lei TVA inclus Pret standard 56,38 Lei
    | Economisesti 0,00 lei (0%)
    in stoc

Lantus SoloStar 100UI/ml 5stilouri

Adauga in wishlist
Cod: W52628008 |
Brand: Sanofi |
Status:
Solutie injectabila
salofarm

Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:

  • nu se poate comanda online
  • pentru eliberarea medicamentelor pe baza de reteta va asteptam in farmaciile fizice Salofarm
  • gasesti aici care este cea mai apropiata farmacie Salofarm pentru a verifica disponibilitatea medicamentului.
225,94 Lei TVA inclus
ridicare farmacie salofarm

Livrare in 15-30 minute prin Glovo

Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici

ridicare farmacie salofarm

Livrare in 24-48 ore prin curier

Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)

Descriere Lantus SoloStar 100UI/ml 5stilouri

Tratamentul diabetului zaharat la adulti, adolescenti si copii cu varsta de 2 ani si peste.
Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@salofarm.ro.

Informatii aditionale Lantus SoloStar 100UI/ml 5stilouri

Mai multe informatii
AfectiuneDiabet
Mod de administrareDoze
Lantus contine insulina glargin, un analog al insulinei, si are durata de actiune prelungita.
Lantus trebuie administrat o data pe zi, oricand in timpul zilei, insa la aceeasi ora in fiecare zi.
Schema de administrare a dozei pentru Lantus (doza si momentul administrarii) trebuie ajustata in mod individual. La pacientii cu diabet zaharat de tip 2, Lantus poate fi administrat si in asociere cu medicamente antidiabetice orale.
Potenta acestui medicament este exprimata in unitati. Aceste unitati sunt valabile exclusiv pentru
Lantus si nu sunt identice cu UI sau unitatile utilizate pentru a exprima potenta altor analogi de insulina (vezi pct. 5.1).
Grupe speciale de pacienti
Pacienti varstnici (≥65 ani)
La varstnici, deteriorarea progresiva a functiei renale poate duce la o scadere constanta a necesarului de insulina.
Insuficienta renala
La pacientii cu insuficienta renala, necesarul de insulina poate fi diminuat datorita metabolizarii reduse a insulinei.
Insuficienta hepatica
La pacientii cu insuficienta hepatica, necesarul de insulina poate fi diminuat datorita capacitatii reduse de gluconeogeneza si metabolizarii reduse a insulinei.
Substanta activaINSULINUM GLARGINE
SimptomeConsum excesiv de lichide (polidipsie), Sete exagerata
Sarcina si alaptareSarcina
Pentru insulina glargin nu sunt disponibile date clinice din studii controlate privind utilizarea sa la femeile gravide. Conform unui numar mare de date privind femeile gravide (peste 1000 de rezultate obtinute din sarcini) nu s-au evidentiat reactii adverse asupra sarcinii specifice insulinei glargin si nici efecte malformative sau efecte toxice feto/neo-natale specifice insulinei glargin. Studiile la animale nu au evidentiat efecte toxice asupra functiei de reproducere.
Utilizarea Lantus poate fi luata in considerare in timpul sarcinii, daca este necesar din punct de vedere clinic.
Este esential pentru pacientele cu diabet zaharat pre-existent sau de sarcina sa mentina un control metabolic bun in timpul sarcinii, pentru a preveni efectele adverse asociate hiperglicemiei. Necesitatile de insulina pot sa scada in primul trimestru si, in general, cresc in trimestrele doi si trei. Imediat dupa nastere, necesitatile de insulina scad rapid (risc crescut de hipoglicemie). Este esentiala monitorizarea atenta a controlului glicemic.
Alaptarea
Nu se cunoaste daca insulina glargin se excreta in laptele uman. Nu se anticipeaza aparitia de efecte metabolice ale insulinei glargin ingerate asupra nou-nascutilor/sugarilor alaptati, deoarece insulina glargin sub forma de peptid este digerata in aminoacizi la nivelul tractului gastro-intestinal uman.
Femeile care alapteaza pot necesita ajustarea dozei de insulina si a dietei.
Reactii adverseHipoglicemia, in general cea mai frecventa reactie adversa la tratamentul cu insulina, poate sa apara daca doza de insulina este prea mare in raport cu necesarul de insulina.
PrecautiiLantus nu este insulina de ales pentru tratamentul cetoacidozei diabetice. In astfel de cazuri, se recomanda insulina regular, administrata intravenos.
In caz de control insuficient al glicemiei sau de tendinta la episoade hiper- sau hipoglicemice, inainte de a lua in considerare ajustarea dozei, trebuie verificate complianta pacientului la schema de tratament prescris, locurile de injectare, corectitudinea tehnicii de injectare si toti ceilalti factori relevanti.
Trecerea unui pacient la un alt tip sau la o alta marca de insulina trebuie efectuata sub supraveghere medicala stricta. Modificari in ceea ce priveste concentratia, marca (fabricantul), tipul (regular, NPH, lenta, cu durata lunga de actiune etc), originea (animala, umana, analog de insulina umana) si/sau metoda de fabricatie pot necesita modificari ale dozei.
Administrarea insulinei poate determina formare de anticorpi anti-insulina. In cazuri rare, prezenta acestor anticorpi anti-insulina poate face necesara ajustarea dozei de insulina pentru a corecta tendinta la hiper- sau hipoglicemie (vezi pct. 4.8).
InteractiuniO serie de substante afecteaza metabolizarea glucozei si pot impune ajustarea dozei de insulina glargin.
Substantele care pot accentua efectul de scadere a glicemiei si susceptibilitatea la hipoglicemie includ medicamentele antidiabetice orale, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), disopiramida, fibratii, fluoxetina, inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO), pentoxifilina, propoxifenul, salicilatii si sulfonamidele antibacteriene.
Substantele care pot reduce efectul de scadere a glicemiei includ glucocorticoizii, danazolul, diazoxidul, diureticele, glucagonul, izoniazida, estrogenii si progestogenii, derivatii de fenotiazina, somatropina, medicamentele simpatomimetice (de exemplu epinefrina [adrenalina], salbutamolul, terbutalina), hormonii tiroidieni, medicamentele antipsihotice atipice (de exemplu clozapina si olanzapina) si inhibitorii de proteaza.
Indicatii terapeuticeTratamentul diabetului zaharat la adulti, adolescenti si copii cu varsta de 2 ani si peste.
Grupa farmacoterapeuticaInsuline si analogi insuline si analogi cu actiune de lunga durata, injectabile
Forma farmaceuticaSolutie injectabila
Forma ambalare medicament5 ml solutie in flacon (din sticla incolora de tip I), cu capac fara filet (din aluminiu), dop (din cauciuc clorobutilic (tip I)) si capsa detasabila (din polipropilena).
Sunt disponibile cutii cu 1, 2, 5 si 10 flacoane.
Concentratie100UI/ml
BrandSanofi
ContraindicatiiHipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipientii enumerati la pct. 6.1.
Produs RXDA

Prospect Lantus SoloStar 100UI/ml 5stilouri

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Lantus SoloStar 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut

Insulină glargin

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, inclusiv Instrucţiunile de utilizare a Lantus SoloStar, stilou injector (pen) preumplut, înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor

persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.

  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Lantus şi pentru ce se utilizează
  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Lantus
  3. Cum să utilizaţi Lantus
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Lantus
  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

 

  1. Ce este Lantus şi pentru ce se utilizează

Lantus conţine insulină glargin. Aceasta este o insulină modificată, foarte asemănătoare cu insulina umană.

Lantus este utilizat pentru a trata diabetul zaharat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta de 2 ani şi peste. Diabetul zaharat este o boală în care organismul dumneavoastră nu produce suficientă insulină pentru menţinerea valorii normale a glicemiei. Insulina glargin are o acţiune de scădere a valorii glicemiei constantă şi prelungită.

  1. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Lantus

Nu utilizaţi Lantus

  • Dacă sunteţi alergic la insulina glargin sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).

Atenţionări şi precauţii

Lantus în stilouri injectoare (pen-uri) preumplute este indicat doar pentru injecții administrate imediat sub piele (vezi și pct. 3). Discutați cu medicul dumneavoastră dacă trebuie să vă injectați insulina prin altă metodă.

Înainte să utilizaţi Lantus, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Respectaţi cu stricteţe instrucţiunile privind doza, monitorizarea (analize de sânge şi urină), dieta, activitatea fizică (munca fizică şi exerciţiile fizice) şi tehnica de injectare, aşa cum aţi discutat cu medicul dumneavoastră.

Dacă valoarea glicemiei este prea mică (hipoglicemie), urmaţi instrucţiunile pentru hipoglicemie (vezi textul din chenarul de la sfârşitul acestui prospect).

Modificări ale pielii la locul injectării

Locurile de injectare trebuie alternate pentru a preveni modificări ale pielii, cum ar fi apariția de noduli sub piele. Este posibil ca insulina să nu dea rezultate foarte bune dacă este injectată într-o zonă cu noduli (vezi „Cum să utilizați Lantus”). Dacă în prezent vă faceți injecția într-o zonă cu noduli, adresați-vă medicului înainte de a începe să vă injectați într-o zonă diferită. Medicul dumneavoastră vă poate spune să vă luați mai des glicemia și să vă ajustați doza de insulină sau de medicament antidiabetic.

Călătorii

Înainte de a pleca într-o călătorie, cereţi sfatul medicului dumneavoastră. Ar putea fi necesar să discutaţi despre

  • disponibilitatea insulinei utilizate de dumneavoastră în ţara pe care o veţi vizita,
  • cum se pot procura insulina, acele, etc,
  • păstrarea corectă a insulinei în timpul călătoriei,
  • orarul meselor şi al administrării insulinei în timpul călătoriei,
  • efectele posibile ale schimbărilor de fus orar,
  • noi riscuri pentru sănătate, posibile în ţările pe care le veţi vizita,
  • ce trebuie să faceţi în situaţii de urgenţă, când nu vă simţiţi bine sau când vă îmbolnăviţi. Boli şi traumatisme

În următoarele situaţii, tratamentul diabetului dumneavoastră zaharat poate necesita atenţie suplimentară (de exemplu ajustarea dozei de insulină, teste de sânge şi urină):

  • Dacă sunteţi bolnav sau aţi suferit un traumatism major, valoarea glicemiei dumneavoastră poate să crească (hiperglicemie).
  • Dacă nu mâncaţi suficient, valoarea glicemiei dumneavoastră poate să scadă prea mult (hipoglicemie).

În majoritatea cazurilor, veţi avea nevoie de medic. Asiguraţi-vă că puteţi contacta medicul în timp util.

Dacă aveţi diabet zaharat de tip 1 (diabet zaharat insulino-dependent), nu întrerupeţi insulina şi continuaţi să vă asiguraţi un aport adecvat de glucide. Spuneţi întotdeauna persoanelor care se ocupă de dumneavoastră sau celor care vă tratează că aveţi nevoie de insulină.

Tratamentul cu insulină poate determina producerea de către organism a anticorpilor anti-insulină (substanţe care acţionează împotriva insulinei). Cu toate acestea, numai foarte rar apariţia acestora va necesita modificarea dozei dumneavoastră de insulină.

Unii pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 de lungă durată şi boală de inimă sau care au avut accident vascular cerebral, care au fost trataţi cu pioglitazonă (un medicament antidiabetic oral, utilizat pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2) şi insulină au dezvoltat insuficienţă cardiacă. Informaţi medicul dumneavoastră cât mai curând posibil dacă prezentaţi semne de insuficienţă cardiacă, cum sunt senzaţie neobişnuită de lipsă de aer sau creştere rapidă în greutate sau umflături localizate (edeme).

Copii

Nu există experienţă privind utilizarea Lantus la copii cu vârsta sub 2 ani.

Lantus împreună cu alte medicamente

Anumite medicamente determină modificări ale valorii glicemiei (scăderea sau creşterea acesteia sau ambele, în funcţie de situaţie). În fiecare caz, poate fi necesară ajustarea dozei de insulină pentru a evita valorile glicemiei, care fie sunt prea scăzute, fie sunt prea crescute. Aveţi grijă atunci când începeţi sau când încetaţi să utilizaţi un alt medicament.

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Înainte de a începe să utilizaţi un medicament, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă acesta poate influenţa glicemia şi, dacă este necesar, ce măsuri trebuie să luaţi.

Medicamentele care pot să scadă valoarea glicemiei (hipoglicemie) includ:

  • toate celelalte medicamente folosite pentru a trata diabetul zaharat,
  • inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA, folosiţi pentru a trata anumite afecţiuni cardiace sau tensiunea arterială mare),
  • disopiramida (folosită pentru a trata anumite afecţiuni cardiace),
  • fluoxetina (folosită pentru a trata depresia),
  • fibraţii (folosiţi pentru scăderea valorilor mari ale grăsimilor din sânge),
  • inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO, folosiţi pentru a trata depresia),
  • pentoxifilina, propoxifenul, salicilaţii (cum este acidul acetilsalicilic, folosit pentru ameliorarea durerii şi scăderea febrei),
  • sulfonamidele antibacteriene.

Medicamentele care pot să crească valoarea glicemiei (hiperglicemie) includ:

  • glucocorticoizi (cum este „cortizonul”, folosit pentru a trata inflamaţia),
  • danazol (medicament care acţionează asupra ovulaţiei),
  • diazoxid (folosit pentru a trata tensiunea arterială mare),
  • diuretice (folosite pentru a trata tensiunea arterială mare sau acumularea excesivă de lichide),
  • glucagon (hormon pancreatic folosit pentru a trata hipoglicemia severă),
  • izoniazidă (folosită pentru a trata tuberculoza),
  • estrogeni şi progestative (cum sunt în contraceptivele orale, folosite pentru evitarea sarcinii),
  • derivaţi fenotiazinici (folosiţi pentru a trata afecţiuni psihice),
  • somatropină (hormon de creştere),
  • medicamente simpatomimetice (cum sunt epinefrina [adrenalina], salbutamolul, terbutalina, folosite pentru a trata astmul bronşic),
  • hormoni tiroidieni (folosiţi pentru a trata afecţiuni ale glandei tiroide),
  • medicamente antipsihotice atipice (cum sunt clozapina, olanzapina),
  • inhibitori de protează (folosiţi pentru a trata HIV).

Valoarea glicemiei poate fie să crească, fie să scadă dacă utilizaţi:

  • blocante beta-adrenergice (folosite pentru a trata tensiunea arterială mare),
  • clonidină (folosită pentru a trata tensiunea arterială mare),
  • săruri de litiu (folosite pentru a trata afecţiuni psihice).

Pentamidina (folosită pentru a trata unele infecţii determinate de paraziţi) poate să determine hipoglicemie, care poate fi urmată uneori de hiperglicemie.

Blocantele beta-adrenergice, ca şi alte medicamente simpatolitice (cum sunt clonidina, guanetidina şi rezerpina), pot diminua sau suprima primele simptome de avertizare care vă ajută să recunoaşteţi hipoglicemia.

Dacă nu sunteţi sigur că utilizaţi unul dintre aceste medicamente, întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Lantus împreună cu alcool etilic

 Valorile glicemiei dumneavoastră pot fie să crească, fie să scadă în cazul în care consumaţi băuturi alcoolice.

Sarcina şi alăptarea 

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Spuneți medicului dumneavoastră dacă intenționați să rămâneţi gravidă sau dacă sunteţi gravidă. Poate fi necesară modificarea dozei de insulină în timpul sarcinii şi după naştere. Controlul deosebit de atent al diabetului dumneavoastră zaharat şi prevenirea hipoglicemiei sunt importante pentru sănătatea copilului dumneavoastră.

Dacă alăptaţi, cereţi sfatul medicului dumneavoastră, deoarece poate fi necesară modificarea dozelor de insulină şi a dietei.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Capacitatea dumneavoastră de concentrare sau de reacţie poate fi diminuată dacă:

  • aveţi hipoglicemie (valori mici ale glicemiei),
  • aveţi hiperglicemie (valori mari ale glicemiei),
  • aveţi tulburări de vedere.

Aveţi în vedere această posibilitate în orice situaţie care vă poate pune pe dumneavoastră sau pe cei din jur în pericol (de exemplu conducerea unui vehicul sau folosirea de utilaje). Trebuie să cereţi sfatul medicului dumneavoastră dacă puteţi conduce vehicule în situaţia în care:

  • aveţi episoade frecvente de hipoglicemie,
  • primele simptome de avertizare care vă ajută să recunoaşteţi hipoglicemia sunt reduse sau absente.

Informaţii importante privind unele componente ale Lantus 

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) pentru o doză, adică practic „nu conţine sodiu”.

  1. Cum să utilizaţi Lantus

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cu toate că Lantus conţine aceeaşi substanţă activă ca Toujeo (insulină glargin 300 unităţi/ml), aceste medicamente nu sunt interschimbabile. Trecerea de la terapia cu o insulină la terapia cu altă insulină necesită prescripţie medicală, supraveghere medicală şi monitorizarea glicemiei. Vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru informaţii suplimentare.

Doza 

În funcţie de stilul dumneavoastră de viaţă, de rezultatele testelor pentru măsurarea glicemiei (glucoza serică) şi de utilizarea anterioară de insulină, medicul dumneavoastră:

  • va decide ce doză zilnică de Lantus vă este necesară şi la ce oră,
  • vă va spune când să vă verificaţi valoarea glicemiei şi dacă sunt necesare şi teste urinare,
  • vă va spune când este necesar să vă injectaţi o doză mai mare sau mai mică de Lantus.

Lantus este o insulină cu acţiune de lungă durată. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda să o utilizaţi în asociere cu o insulină cu acţiune de scurtă durată sau cu comprimate folosite pentru a trata valorile mari ale glicemiei.

Valoarea glicemiei poate fi influenţată de mulţi factori. Trebuie să cunoaşteţi aceşti factori astfel încât să puteţi să reacţionaţi corespunzător la modificările glicemiei şi să preveniţi scăderea sau creşterea excesivă a acesteia. Pentru mai multe informaţii, vezi textul din chenarul de la sfârşitul acestui prospect.

Utilizarea la copii şi adolescenţi

Lantus poate fi utilizat la adolescenţi şi copii cu vârsta de 2 ani şi peste. Utilizaţi acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.

Frecvenţa de administrare

Aveţi nevoie zilnic de o injecţie cu Lantus, în acelaşi moment al zilei.

Mod de administrare 

Lantus se injectează sub piele. NU injectaţi Lantus în venă, deoarece pe această cale i se va schimba acţiunea şi va putea determina hipoglicemie.

Medicul dumneavoastră vă va arăta în care regiune a pielii trebuie să vă injectaţi Lantus. La fiecare injectare schimbaţi locul de administrare în cadrul regiunii cutanate respective.

Cum să utilizaţi SoloStar

SoloStar este un stilou injector (pen) preumplut jetabil care conţine insulină glargin. Lantus în stilouri injectoare (pen-uri) preumplute este indicat doar pentru injecții administrate imediat sub piele. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă trebuie să vă injectați insulina prin altă metodă.

Citiţi cu atenţie „SoloStar Instrucţiuni de utilizare” incluse în acest prospect. Trebuie să utilizaţi stiloul injector (pen-ul) aşa cum este descris în aceste Instrucţiuni de utilizare.

Înainte de fiecare utilizare trebuie ataşat un ac nou. Utilizaţi numai ace compatibile pentru utilizare împreună cu SoloStar (vezi „SoloStar Instrucţiuni de utilizare”).

Înainte de fiecare injectare trebuie efectuat un test de siguranţă.

Examinaţi cartuşul înainte de a utiliza stiloul injector (pen-ul). Nu utilizaţi SoloStar dacă observaţi particule în el. Utilizaţi SoloStar numai dacă soluţia este limpede, incoloră şi are aspect asemănător cu apa. Nu-l agitaţi sau amestecaţi înainte de utilizare.

Pentru a preveni posibilitatea transmiterii unor boli, nu utilizaţi niciodată stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) împreună cu o altă persoană. Acest stilou injector (pen) trebuie utilizat numai de către dumneavoastră.

Asiguraţi-vă că nici alcoolul medicinal, nici alte dezinfectante sau alte substanţe nu vin în contact cu insulina.

Utilizaţi întotdeauna un stilou injector (pen) nou dacă observaţi înrăutăţirea neaşteptată a controlului glicemiei dumneavoastră. În cazul în care credeţi că aveţi o problemă cu SoloStar, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Stilourile injectoare (pen-urile) goale nu trebuie reumplute şi trebuie aruncate în mod adecvat.

Nu utilizaţi SoloStar dacă este defect sau nu funcţionează corect; el trebuie aruncat şi trebuie utilizat un SoloStar nou.

Înlocuirea din greşeală a unei insuline cu alta

Trebuie să verificaţi întotdeauna eticheta insulinei înaintea fiecărei injecţii pentru a evita înlocuirea din greşeală a Lantus cu alte insuline.

Dacă utilizaţi mai mult Lantus decât trebuie

  • Dacă v-aţi injectat prea mult din Lantus, valoarea glicemiei dumneavoastră poate să scadă prea mult (hipoglicemie). Verificaţi-vă frecvent glicemia. În general, pentru a preveni hipoglicemia, trebuie să mâncaţi mai mult şi să vă controlaţi glicemia. Pentru informaţii privind tratamentul hipoglicemiei, vezi textul din chenarul de la sfârşitul acestui prospect.

Dacă uitaţi să utilizaţi Lantus

  • Dacă aţi omis o doză de Lantus sau nu v-aţi injectat suficientă insulină, valoarea glicemiei dumneavoastră poate deveni prea mare (hiperglicemie). Verificaţi-vă frecvent glicemia. Pentru informaţii privind tratamentul hiperglicemiei, vezi textul din chenarul de la sfârşitul acestui prospect.
  • Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Lantus 

Aceasta poate duce la hiperglicemie severă (glicemie foarte mare) şi cetoacidoză (acumulare de acid în sânge, deoarece organismul metabolizează grăsimi în loc de zahăr). Nu întrerupeţi tratamentul cu Lantus fără să discutaţi cu un medic, care vă va spune ce trebuie făcut.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă observaţi semne că aveţi valori mici ale glicemiei (hipoglicemie), luaţi imediat măsuri pentru a creşte glicemia (vezi chenarul de la sfârşitul acestui prospect). Hipoglicemia (valori mici ale glicemiei) poate fi foarte gravă şi apare foarte frecvent în cazul tratamentului cu insulină (poate apărea la mai mult de 1 din 10 persoane). Valori mici ale glicemiei înseamnă că nu aveţi o cantitate suficientă de glucoză în sânge. Dacă valoarea glicemiei dumneavoastră scade prea mult, puteţi să leşinaţi (să vă pierdeţi conştienţa). Hipoglicemia gravă poate determina leziuni ale creierului şi vă poate pune viaţa în pericol. Pentru informaţii suplimentare, vezi chenarul de la sfârşitul acestui prospect.

Reacţii alergice severe (rare, pot apărea la mai puțin de 1 din 1000 de persoane) – semnele pot include reacţii cutanate extinse (erupţie cutanată şi mâncărime pe tot corpul), umflare severă a pielii sau mucoaselor (angioedem), senzaţie de lipsă de aer, scădere a tensiunii arteriale cu bătăi rapide ale inimii şi transpiraţii. Reacţiile alergice severe la insuline vă pot pune viaţa în pericol. Adresaţi-vă imediat unui medic dacă observaţi semne ale unor reacţii alergice severe.

  • Modificări ale pielii la locul injectării:

Dacă injectați insulină prea des în același loc, pielea se poate subția (lipoatrofie) (poate afecta până la 1 persoană din 100) sau îngroșa (lipohipertrofie) (poate afecta până la 1 persoană din 10). De asemenea, pot apărea noduli sub piele, provocați de acumularea unei proteine numită amiloid (amiloidoză cutanată; nu se știe cât de des apare aceasta). Este posibil ca insulina să nu acţioneze corespunzător dacă este injectată într-o zonă cu noduli. Schimbaţi locul de administrare a injecției la fiecare administrare, pentru a ajuta la prevenirea acestor modificări ale pielii.

Reacţii adverse raportate frecvent (pot apărea la mai puțin de 1 din 10 persoane)

  • Reacţii alergice şi cutanate la locul injectării

Semnele pot include roşeaţă, durere neobişnuit de intensă la injectare, mâncărime, urticarie, umflare sau inflamaţie. Acestea se pot întinde în jurul locului de injectare. De obicei, majoritatea reacţiilor minore la insuline dispar în decurs de câteva zile până la câteva săptămâni.

Reacţii adverse raportate rar (pot apărea la mai puțin de 1 din 1000 de persoane)

  • Reacţii oculare

O modificare importantă (în bine sau în rău) a controlului glicemiei dumneavoastră poate determina tulburări temporare de vedere. Dacă aveţi retinopatie proliferativă (o afecţiune oculară asociată diabetului zaharat), episoadele de hipoglicemie severă pot determina pierderea temporară a vederii.

  • Tulburări generale

În cazuri rare, tratamentul cu insulină poate determina şi acumularea temporară de apă în organism, cu umflarea gambelor şi gleznelor.

Reacţii adverse raportate foarte rar (pot apărea la mai puțin de 1 din 10000 de persoane)

În cazuri foarte rare, pot apărea disgeuzie (tulburări ale gustului) şi mialgii (dureri musculare).

Utilizarea la copii şi adolescenţi

În general, reacţiile adverse la copii şi adolescenţi cu vârsta de 18 ani sau mai puţin sunt similare cu

cele observate la adulţi.

La copii şi adolescenţi cu vârsta de 18 ani sau mai puţin, au fost raportate relativ mai frecvent faţă de adulţi cazuri de reacţii la locul injectării (durere la locul injectării, reacţie la locul injectării) şi reacţii cutanate (erupţie cutanată, urticarie).

Nu există experienţă la copii cu vârsta sub 2 ani.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. Cum se păstrează Lantus 

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe eticheta stiloului injector (pen-ului) după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Stilourile injectoare (pen-urile) neutilizate

A se păstra la frigider (2°C-8°C). A nu se congela şi a nu se pune lângă pereţii congelatorului sau pachetul cu lichid de congelare din lada frigorifică.

A se ţine stiloul injector (pen-ul) preumplut în cutie pentru a fi protejat de lumină.

Stilourile injectoare (pen-urile) în curs de utilizare

Stilourile injectoare (pen-urile) preumplute, în curs de utilizare sau transportate ca rezervă, pot fi păstrate maxim 4 săptămâni, la temperaturi care nu depăşesc 30°C şi la distanţă de căldură sau lumină directă. Stiloul injector (pen-ul) în curs de utilizare nu trebuie păstrat la frigider. A nu se utiliza după acest interval de timp.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Lantus

  • Substanţa activă este insulina glargin. Fiecare ml de soluţie conţine insulină glargin 100 unităţi (echivalent cu 3,64 mg).
  • Celelalte componente sunt: clorură de zinc, metacrezol, glicerol, hidroxid de sodiu (vezi pct. 2,

„Informaţii importante privind unele componente ale Lantus”) şi acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului) şi apă pentru preparate injectabile.

Cum arată Lantus şi conţinutul ambalajului 

Lantus SoloStar 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut este o soluţie limpede şi incoloră. Fiecare stilou injector (pen) conţine 3 ml soluţie injectabilă (echivalent cu 300 unităţi).

Cutii cu 1, 3, 4, 5, 6, 8, 9 şi 10 stilouri injectoare (pen-uri) preumplute. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Sanofi-Aventis Deutschland GmbH, D-65926 Frankfurt am Main, Germania

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

România

Sanofi Romania SRL Tel: +40 (0) 21 317 31 36

Acest prospect a fost revizuit în .

Alte surse de informaţii

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente: http://www.ema.europa.eu/

 

HIPERGLICEMIA ŞI HIPOGLICEMIA

Luaţi întotdeauna o cantitate de zahăr (cel puţin 20 g) cu dumneavoastră.

Ţineţi asupra dumneavoastră o notă că sunteţi diabetic.

HIPERGLICEMIA (valori mari ale glicemiei)

Dacă glicemia dumneavoastră este prea mare (hiperglicemie), este posibil să nu vă fi injectat suficientă insulină.

De ce apare hiperglicemia?

Exemplele includ:

  • nu v-aţi injectat sau v-aţi injectat prea puţină insulină sau aceasta a devenit mai puţin eficace, de exemplu datorită păstrării necorespunzătoare,
  • stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) nu funcţionează corect,
  • faceţi mai puţine exerciţii fizice decât de obicei, sunteţi stresat (stres emoţional, stare de agitaţie) sau aveţi un traumatism, o operaţie, o infecţie sau febră,
  • utilizaţi sau aţi utilizat anumite alte medicamente (vezi pct. 2, „Lantus împreună cu alte medicamente”).

Simptome de avertizare a hiperglicemiei

Setea, creşterea nevoii de a urina, oboseala, pielea uscată, înroşirea feţei, pierderea poftei de mâncare, tensiunea arterială scăzută, ritmul rapid al bătăilor inimii şi prezenţa glucozei şi a corpilor cetonici în urină. Durerile de stomac, respiraţia rapidă şi profundă, somnolenţa sau chiar pierderea conştienţei pot fi semnele unei stări grave (cetoacidoză), determinată de lipsa insulinei.

Ce trebuie să faceţi în caz de hiperglicemie?

Verificaţi-vă valoarea glicemiei şi prezenţa corpilor cetonici în urină imediat ce apar oricare dintre simptomele descrise mai sus. Hiperglicemia severă sau cetoacidoza trebuie tratate întotdeauna de către medic, în mod normal în spital.

HIPOGLICEMIA (valori mici ale glicemiei)

Dacă valoarea glicemiei dumneavoastră scade prea mult, vă puteţi pierde conştienţa. Hipoglicemia gravă poate determina un atac de cord sau leziuni ale creierului şi vă poate pune viaţa în pericol. În mod normal, trebuie să vă daţi seama când glicemia dumneavoastră scade prea mult, astfel încât să puteţi lua măsurile corespunzătoare.

De ce apare hipoglicemia?

Exemplele includ:

  • vă injectaţi prea multă insulină,
  • omiteţi sau amânaţi să mâncaţi,
  • nu mâncaţi suficient sau consumaţi alimente care conţin mai puţine glucide decât normal (zahărul şi substanţele similare zahărului se numesc glucide; cu toate acestea, îndulcitorii artificiali NU sunt glucide),
  • pierdeţi glucide prin vărsături sau diaree,
  • beţi alcool etilic, mai ales dacă nu mâncaţi suficient,
  • faceţi mai multe exerciţii fizice decât de obicei sau un alt gen de activitate fizică,
  • sunteţi în convalescenţă după un traumatism, o intervenţie chirurgicală sau un alt stres,
  • sunteţi în convalescenţă după o boală sau după febră,
  • utilizaţi sau aţi oprit utilizarea anumitor alte medicamente (vezi pct. 2, „Lantus împreună cu alte medicamente”).

De asemenea, hipoglicemia poate să apară mai ales dacă

  • tocmai aţi început tratamentul cu insulină sau aţi trecut la un alt preparat de insulină (când treceţi de la insulina bazală anterioară la Lantus, hipoglicemia, dacă apare, poate fi mai probabil să apară dimineaţa decât noaptea),
  • valorile glicemiei dumneavoastră sunt aproape normale sau sunt instabile,
  • schimbaţi regiunea pielii în care vă faceţi injecţia de insulină (de exemplu de la coapsă la braţ),
  • suferiţi de boli severe de rinichi sau de ficat sau de alte afecţiuni, cum este hipotiroidia.

Simptome de avertizare a hipoglicemiei

  • La nivelul organismului dumneavoastră

Exemple de simptome care vă avertizează că valoarea glicemiei scade prea mult sau prea repede: transpiraţii, piele umedă, anxietate, ritm rapid al bătăilor inimii, tensiune arterială mare, palpitaţii şi bătăi cardiace neregulate. Aceste simptome apar frecvent înaintea celor determinate de valorile scăzute ale glucozei în creier.

  • La nivelul creierului dumneavoastră

Exemple de simptome care indică o valoare scăzută a glucozei în creier: dureri de cap, foame intensă, greaţă, vărsături, oboseală, somnolenţă, tulburări de somn, nelinişte, comportament agresiv, tulburări de concentrare, tulburări ale capacităţii de reacţie, depresie, confuzie, tulburări de vorbire (uneori pierderea totală a vorbirii), tulburări vizuale, tremurături, paralizie, senzaţie de furnicături (parestezii), senzaţii de amorţeală şi furnicături la nivelul gurii, ameţeli, pierderea autocontrolului, incapacitate de a-şi purta de grijă, convulsii şi pierderea conştienţei.

Primele simptome care vă avertizează că se instalează hipoglicemia (simptome de avertizare a hipoglicemiei) pot fi modificate, mai slabe sau pot lipsi, dacă:

  • sunteţi vârstnic, aveţi diabet zaharat de mult timp sau dacă suferiţi de un anumit tip de boală nervoasă (neuropatie vegetativă diabetică),
  • aţi avut recent hipoglicemie (de exemplu cu o zi înainte) sau dacă aceasta se dezvoltă lent,
  • aveţi valori aproape normale ale glicemiei sau, cel puţin, mult îmbunătăţite,
  • aţi trecut recent de la o insulină de tip animal la o insulină de tip uman, cum este Lantus,
  • utilizaţi sau aţi utilizat anumite alte medicamente (vezi pct. 2, „Lantus împreună cu alte medicamente”).

În astfel de cazuri, puteţi să dezvoltaţi hipoglicemie severă (şi chiar să leşinaţi), înainte să vă daţi seama de situaţie. Fiţi familiarizat cu simptomele de avertizare a hipoglicemiei. Dacă este necesar, testarea mai frecventă a glicemiei vă poate ajuta să identificaţi episoadele uşoare de hipoglicemie, care altfel pot trece neobservate. Dacă nu sunteţi sigur că recunoaşteţi simptomele de avertizare a hipoglicemiei, evitaţi situaţiile în care aceasta vă poate pune pe dumneavoastră sau pe cei din jur în pericol (de exemplu conducerea vehiculelor).

Ce trebuie să faceţi în caz de hipoglicemie? 

  1. Nu vă injectaţi insulină. Mâncaţi imediat 10 până la 20 g de zahăr, de exemplu glucoză, zahăr cubic sau beţi o băutură îndulcită cu zahăr. Atenţie: Îndulcitorii artificiali şi alimentele îndulcite cu aceştia (de exemplu băuturile dietetice) nu vă ajută în caz de hipoglicemie.
  2. Apoi mâncaţi ceva care are efect durabil de creştere a glicemiei (cum sunt pâinea sau pastele făinoase). Medicul dumneavoastră sau asistenta trebuie să vă fi vorbit despre acest lucru. Revenirea din hipoglicemie poate fi întârziată, deoarece Lantus are acţiune prelungită.
  3. Dacă hipoglicemia se reinstalează, mâncaţi alte 10 până la 20 g de zahăr.
  4. Anunţaţi imediat medicul dacă nu puteţi controla hipoglicemia sau dacă aceasta reapare.

Lantus SoloStar soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut

INSTRUCŢIUNI DE

UTILIZARE

SoloStar este un stilou injector (pen) preumplut pentru injectarea de insulină. Medicul dumneavoastră a decis că SoloStar este adecvat pentru dumneavoastră, pe baza capacităţii dumneavoastră de a manipula SoloStar. Înainte de a utiliza SoloStar, discutaţi cu medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală despre tehnica corectă de injectare.

Citiţi cu atenţie aceste instrucţiuni înainte de a utiliza SoloStar. Dacă nu sunteţi în măsură să utilizaţi SoloStar sau să respectaţi singur toate instrucţiunile, în întregime, trebuie să utilizaţi SoloStar numai dacă vă ajută o persoană care poate respecta instrucţiunile în întregime. Ţineţi stiloul injector (pen-ul) aşa cum vă este arătat în acest prospect. Pentru a vă asigura că citiţi doza corect, ţineţi stiloul injector (pen-ul) orizontal, cu acul spre stânga şi butonul de selectare a dozei spre dreapta, aşa cum vă este arătat în desenele de mai jos.

Puteţi fixa doze de la 1 până la 80 de unităţi, în trepte, din unitate în unitate. Fiecare stilou injector (pen) conţine mai multe doze.

Păstraţi prospectul pentru consultări ulterioare.

Dacă aveţi întrebări suplimentare cu privire la SoloStar sau legate de diabetul zaharat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale sau sunaţi la numărul de telefon al reprezentanţei locale, de pe cealaltă faţă a acestui prospect.

Diagrama schematică a stiloului injector (pen-ului)

Informaţii importante privind utilizarea SoloStar: 

  • Înainte de fiecare utilizare, întotdeauna ataşaţi un ac nou. Utilizaţi numai ace compatibile pentru utilizare împreună cu SoloStar.
  • Nu selectaţi doza şi/sau nu apăsaţi butonul injector dacă nu este ataşat un ac.
  • Înainte de fiecare injectare, întotdeauna efectuaţi un test de siguranţă (vezi Pasul 3).
  • Stiloul injector (pen-ul) este numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să îl daţi altei persoane.
  • Dacă altcineva vă face injecţia, această persoană trebuie să ia precauţii speciale pentru a evita rănirea accidentală cu acul şi transmiterea de infecţii.
  • Nu utilizaţi niciodată SoloStar dacă este defect sau dacă nu sunteţi sigur că funcţionează corect.
  • Întotdeauna este necesar să aveţi un SoloStar de rezervă, în cazul în care pierdeţi SoloStar sau vi se defectează.

Pasul 1.           Verificaţi insulina

A. Verificaţi eticheta de pe SoloStar pentru a vă asigura că aveţi insulina corespunzătoare. Stiloul injector Lantus SoloStar este de culoare gri cu buton injector purpuriu.

B. Scoateţi capacul stiloului injector (pen-ului).

C. Verificaţi aspectul insulinei dumneavoastră. Lantus este o insulină limpede. Nu utilizaţi acest SoloStar dacă insulina este tulbure, colorată sau are particule.

Pasul 2.           Ataşaţi acul 

Utilizaţi întotdeauna un nou ac steril pentru fiecare injecţie. Aceasta ajută la prevenirea contaminării şi a eventualei înfundări a acului.

A. Scoateţi pelicula de protecţie a unui ac nou.

B. Aliniaţi acul cu stiloul injector (pen) şi ţineţi-l drept când îl ataşaţi (înşurubaţi sau împingeţi, în funcţie de tipul de ac).

  • Dacă acul nu este ataşat drept, el poate deteriora garnitura de cauciuc şi poate determina scurgeri sau acul se poate rupe.

 

Pasul 3.           Efectuaţi un test de siguranţă 

Înainte de fiecare injectare, întotdeauna efectuaţi un test de siguranţă. Aceasta vă asigură că primiţi doza exactă prin:

  • asigurarea că stiloul injector (pen-ul) şi acul funcţionează corect
  • eliminarea bulelor de aer.

A.Selectaţi o doză de 2 unităţi prin răsucirea butonului de selectare a dozei.

B. Scoateţi capacul exterior fără filet al acului şi păstraţi-l pentru îndepărtarea acului folosit, după injectare. Scoateţi capacul interior fără filet al acului şi aruncaţi-l.

C. Ţineţi stiloul injector (pen-ul) cu acul îndreptat în sus.

D. Loviţi uşor rezervorul de insulină pentru ca eventualele bule de aer să se ridice spre ac.

E. Apăsaţi până la capăt butonul injector. Verificaţi dacă apare insulină în vârful acului.

S-ar putea să fie nevoie să faceţi testul de siguranţă de mai multe ori până să apară insulina.

  • Dacă nu apare insulina, verificaţi dacă există bule de aer şi repetaţi testul de siguranţă de încă două ori pentru a le îndepărta.
  • Dacă tot nu apare insulina, acul poate fi înfundat. Schimbaţi acul şi încercaţi din nou.
  • Dacă nu apare insulina după ce aţi schimbat acul, SoloStar poate fi defect. Nu mai utilizaţi acest SoloStar.

Pasul 4.           Selectaţi doza

Puteţi fixa doza în trepte, din unitate în unitate, de la un minim de 1 unitate până la un maxim de 80 de unităţi. Dacă vă este necesară o doză mai mare de 80 de unităţi, aceasta trebuie administrată în două sau mai multe injecţii.

A. Verificaţi că fereastra dozei indică „0” după testul de siguranţă.

B. Selectaţi doza necesară (în exemplul de mai jos, doza selectată este de 30 de unităţi). Dacă aţi trecut de doza dumneavoastră, vă puteţi întoarce.

  • Nu apăsaţi butonul injector în timp ce răsuciţi, deoarece poate ieşi insulina.
  • Nu puteţi răsuci butonul de selectare a dozei peste numărul de unităţi rămase în stiloul injector (pen). Nu forţaţi răsucirea butonului de selectare a dozei. În acest caz, fie puteţi injecta doza rămasă în stiloul injector (pen) şi să vă completaţi doza cu un SoloStar nou, fie să utilizaţi un SoloStar nou pentru întreaga doză.

Pasul 5.           Injectaţi doza 

A. Utilizaţi metoda de injectare aşa cum v-a instruit medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală.

B. Introduceţi acul în piele.

C. Injectaţi doza prin apăsarea butonului injector până la capăt. Numărul din fereastra dozei va reveni la „0” pe măsură ce injectaţi.

D. Ţineţi butonul injector apăsat complet. Număraţi rar până la 10 secunde înainte de a retrage acul din piele. Aceasta oferă siguranţa că s-a injectat toată doza de insulină.

Pistonul stiloului injector (pen-ului) se deplasează cu fiecare doză. Pistonul va atinge capătul cartuşului când a fost utilizat un total de 300 de unităţi de insulină.

Pasul 6.           Scoateţi şi aruncaţi acul

După fiecare injectare întotdeauna scoateţi acul şi păstraţi SoloStar fără ac ataşat.

Aceasta ajută la prevenirea:

  • Contaminării şi/sau a infectării,
  • Intrării aerului în rezervorul de insulină şi scurgerilor de insulină, care pot determina administrare de doze incorecte.

A. Puneţi înapoi pe ac capacul exterior fără filet al acului şi folosiţi-l pentru a deşuruba acul de pe stiloul injector. Pentru a reduce riscul de răniri accidentale cu acul, nu puneţi niciodată la loc capacul interior fără filet al acului.

  • Dacă altă persoană vă face injecţia sau dacă dumneavoastră faceţi injecţia altei persoane, această persoană trebuie să ia precauţii speciale în timpul scoaterii şi aruncării acului. Respectaţi măsurile de siguranţă recomandate pentru scoaterea şi aruncarea acelor (adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale), pentru a reduce riscul rănirii accidentale cu acul şi transmiterii de boli infecţioase.

B. Aruncaţi acul în condiţii de siguranţă, aşa cum v-a instruit medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală.

C. Întotdeauna puneţi la loc capacul stiloului injector (pen-ului) şi păstraţi stiloul injector (pen-ul) pentru următoarea injecţie.

 

Instrucţiuni de păstrare 

Vezi pe cealaltă faţă (faţa cu insulina) a acestui prospect instrucţiunile despre cum se păstrează SoloStar.

Dacă SoloStar este păstrat la rece, scoateţi-l cu 1 până la 2 ore înainte de injectare pentru a îi permite

încălzirea. Insulina rece este mai dureroasă la injectare.

Aruncaţi SoloStar utilizat, conform cerinţelor autorităţilor locale.

Întreţinere 

Protejaţi SoloStar de praf şi murdărie.

Puteţi curăţa SoloStar pe exterior prin ştergere cu o cârpă umedă.

Nu udaţi, spălaţi sau ungeţi stiloul injector (pen-ul), deoarece se poate defecta.

Trebuie manipulat cu grijă. Evitaţi situaţiile în care SoloStar s-ar putea defecta. Dacă sunteţi îngrijorat că SoloStar ar putea fi defect, utilizaţi unul nou.

 

Scrie o recenzie

Recenzie si parerea ta despre Lantus SoloStar 100UI/ml 5stilouri


Rating-ul dumneavoastra

Produsul a fost adaugat in cos