Cumparate frecvent impreuna

  1. Lionelo - Scaun de masa copii Linn Plus Beige

    Lionelo - Scaun de masa copii Linn Plus Beige

    Pret special 414,99 Lei TVA inclus Pret standard 593,44 Lei
    | Economisesti 0,00 lei (0%)
    in stoc furnizor
  2. Good Routine - Synergize Your Gut 30caps, Secom

    Good Routine - Synergize Your Gut 30caps, Secom

    38,89 Lei TVA inclus
    in stoc
  3. Pantalonasi cu botosei, Marime 50, Din bumbac 100%, New Baby, Classic II Beige Stars

    Pantalonasi cu botosei, Marime 50, Din bumbac 100%...

    Pret special 21,99 Lei TVA inclus Pret standard 35,18 Lei
    | Economisesti 0,00 lei (0%)
    in stoc furnizor
  4. Seni - Lady Plus absorbante urologice pentru femei 15buc

    Seni - Lady Plus absorbante urologice pentru femei...

    25,69 Lei TVA inclus
    in stoc
  5. Ulei integral de eucalipt Life, 10 ml, Bionovativ

    Ulei integral de eucalipt Life, 10 ml, Bionovativ

    22,96 Lei TVA inclus
    in stoc
  6. Covoras pentru cada cu indicator de temperatura Girafa Sophie

    Covoras pentru cada cu indicator de temperatura Gi...

    124,00 Lei TVA inclus
    in stoc furnizor

Cefaclor Terapia 125mg/5ml 1flacon

Adauga in wishlist
Cod: W56969001 |
Brand: Terapia |
Status:
CEFACLOR TERAPIA 125 mg/5 ml, granule pentru suspensie orala
salofarm

Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:

  • nu se poate comanda online
  • pentru eliberarea medicamentelor pe baza de reteta va asteptam in farmaciile fizice Salofarm
  • gasesti aici care este cea mai apropiata farmacie Salofarm pentru a verifica disponibilitatea medicamentului.
34,00 Lei TVA inclus
ridicare farmacie salofarm

Livrare in 15-30 minute prin Glovo

Produsele de care ai nevoie ajung acum la tine rapid si sigur prin Glovo!
Serviciu disponibil in orasul Bacau!
Comanda aici

ridicare farmacie salofarm

Livrare in 24-48 ore prin curier

Comanda ajunge la tine in 24h – 48h daca este plasata in intervalul luni – vineri(pana in ora 15:00)

Descriere Cefaclor Terapia 125mg/5ml 1flacon

CEFACLOR TERAPIA este un antibiotic. Antibioticele ajuta organismul sa lupte impotriva infectiilor. CEFACLOR TERAPIA distruge bacteriile care produc infectia.
Cefaclorul este indicat in tratamentul infectiilor cu germeni sensibili, cum sunt:
- infectii ORL (angine, otite medii, sinuzite);
- infectii bronho-pulmonare (traheite, bronsite acute sau cronice acutizate, pneumonii);
- infectii ale tractului urinar, in special cistite;
- uretrita gonococica;
- infectii cutanate si ale tesuturilor moi (abcese, flegmoane, piodermite).
Inaintea initierii tratamentului cu CEFACLOR TERAPIA se recomanda efectuarea antibiogramei pentru a determina etiologia infectiei si sensibilitatea germenilor la cefaclor.
Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@salofarm.ro.

Informatii aditionale Cefaclor Terapia 125mg/5ml 1flacon

Mai multe informatii
Mod de administrareMedicul dumneavoastra va decide care este doza adecvata pentru afectiunea dumneavoastra. Luati medicamentul exact asa cum v-a prescris medicul dumneavoastra. Nu luati mai mult, mai frecvent sau pentru o perioada mai lunga decat v-a recomandat medicul dumneavoastra. CEFACLOR TERAPIA se administreaza pe cale orala.
Substanta activaCEFACLORUM
SimptomeDurere in gat (gat inflamat), Febra acuta (sindrom febril acut)
Sarcina si alaptareAdresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Reactii adverseAsemenea altor medicamente, CEFACLOR TERAPIA poate determina efecte nedorite (reactii adverse).
Frecvent, in cursul tratamentului cu CEFACLOR TERAPIA pot sa apara reactii alergice, dar reactiile alergice severe sunt rare. Daca apare una dintre urmatoarele manifestari, incetati administrarea CEFACLOR TERAPIA si anuntati imediat medicul dumneavoastra; s-ar putea sa aveti nevoie de ingrijire medicala sau spitalizare:
- urticarie, roseata sau mancarime;
- rareori febra si dureri articulare, tumefierea buzelor, fetei sau a gatului, dificultati in respiratie, transpiratii, batai rapide ale inimii sau pierderea constientei.
PrecautiiAveti grija deosebita cand luati CEFACLOR TERAPIA:
Spuneti medicului dumneavoastra inainte de a lua CEFACLOR TERAPIA daca: - ati avut vreodata reactie alergica la penicilina (eruptii cutanate, mancarimi, tumefierea buzelor, fetei sau a gatului, dificultati de respiratie);
- aveti afectiuni hepatice sau renale;
InteractiuniAsigurati-va ca ati spus medicului dumneavoastra despre toate medicamentele pe care le utilizati, indiferent daca acestea sunt eliberate cu sau fara prescriptie medicala, in special:
- anticoagulante orale (medicamente care previn formarea cheagurilor de sange);
- antibiotice bacteriostatice (de exemplu tetraciclinele), macrolide (de exemplu eritromicina sau azitromicina), unele cefalosporine;
- antiacide;
- probenecid. Daca vi se efectueaza teste sanguine (cum este testul Coombs) sau urinare, spuneti medicului ca utilizati cefaclor.
Indicatii terapeuticeCEFACLOR TERAPIA este un antibiotic. Antibioticele ajuta organismul sa lupte impotriva infectiilor. CEFACLOR TERAPIA distruge bacteriile care produc infectia.
Cefaclorul este indicat in tratamentul infectiilor cu germeni sensibili, cum sunt:
- infectii ORL (angine, otite medii, sinuzite);
- infectii bronho-pulmonare (traheite, bronsite acute sau cronice acutizate, pneumonii);
- infectii ale tractului urinar, in special cistite;
- uretrita gonococica;
- infectii cutanate si ale tesuturilor moi (abcese, flegmoane, piodermite).
Inaintea initierii tratamentului cu CEFACLOR TERAPIA se recomanda efectuarea antibiogramei pentru a determina etiologia infectiei si sensibilitatea germenilor la cefaclor.
Grupa farmacoterapeuticaAntibiotice
Forma farmaceuticaSuspensie
Forma ambalare medicamentCutie cu un flacon din PEID, cu capac din PP si lingurita dozatoare, cu granule pentru 75 ml suspensie orala.
Cutie cu un flacon din PEID, cu capac din PP si lingurita dozatoare, cu granule pentru 100 ml suspensie orala.
Concentratie125mg/5ml
BrandTerapia
ContraindicatiiNu utilizati CEFACLOR TERAPIA daca: - daca sunteti alergic (hipersensibil) la peniciline, la cefalosporine sau la oricare dintre excipientii medicamentului;
- la nou-nascutii cu varsta sub o luna (siguranta si eficacitatea utilizarii nu a fost stabilita).
Produs RXDA

Prospect Cefaclor Terapia 125mg/5ml 1flacon

Cefaclor Terapia 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală

Cefaclor Terapia 250 mg/5 ml granule pentru suspensie orală

Cefaclor

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce gasiţi ȋn acest prospect:

  1. Ce este Cefaclor Terapia şi pentru ce se utilizează
  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Cefaclor Terapia
  3. Cum să utilizaţi Cefaclor Terapia
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Cefaclor Terapia
  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

 

  1. Ce este Cefaclor Terapia și pentru ce se utilizează

Cefaclor Terapia conţine substanţa activă cefaclor, un antibiotic care aparţine grupului cefalosporinelor. Acest tip de antibiotice sunt asemănătoare penicilinei. Antibioticele ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor. Cefaclor Terapia distruge bacteriile care produc infecţia.

Cefaclor Terapia este indicat în tratamentul infecţiilor produse de microorganisme sensibile precum:

  • infecţii ORL (angine, otite medii, sinuzite);
  • infecţii bronho-pulmonare (bronşite acute sau cronice acutizate, pneumonii);
  • infecţii ale tractului urinar (cistite, pielonefrite);
  • infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi (abcese, flegmoane, piodermite).

Înaintea iniţierii tratamentului cu Cefaclor Terapia se recomandă efectuarea antibiogramei pentru a determina etiologia infecţiei şi sensibilitatea germenilor la cefaclor.

  1. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Cefaclor Terapia

Nu utilizaţi Cefaclor Terapia

- dacă sunteţi alergic la cefaclor, la alte cefalosporine sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Nu au fost stabilite siguranța și eficacitatea utilizării la sugari cu vârsta mai mică de o lună.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi Cefaclor Terapia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului:

  • dacă aţi avut vreodată reacţie alergică la penicilină (erupţii pe piele, mâncărimi, tumefierea buzelor, feţei sau a gâtului, dificultăţi de respiraţie). Se recomandă prudenţă în administrarea Cefaclor Terapia la persoanele alergice la peniciline. Dacă apare o reacţie alergică, administrarea medicamentului trebuie întreruptă şi se va institui un tratament adecvat.
  • dacă funcţia rinichilor dumneavoastră este afectată;
  • dacă aţi avut afecţiuni ale tractului digestiv (în special colită).

În timpul tratamentului cu Cefaclor Terapia, spuneţi medicului dumneavoastră:

  • dacă prezentaţi diaree severă şi persistentă în timpul tratamentului cu Cefaclor Terapia. În acest caz întrerupeţi administrarea medicamentului şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Nu administraţi fără recomandarea medicului medicamente antidiareice precum antiperistaltice.
  • dacă sunteţi programat pentru efectuarea unor analize de laborator, precum test Coombs direct şi determinarea valorii glucozei (zahărului) în urină. În acest caz spuneţi medicului sau personalului medical specializat că vă aflaţi în tratament cu Cefaclor Terapia.

Cefaclor Terapia împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

În special spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi:

  • medicamente care împiedică coagularea sângelui (anticoagulante de tip cumarinic);
  • probenecid (pentru tratamentul gutei).

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcină

În timpul sarcinii, se recomandă utilizarea Cefaclor Terapia numai dacă este absolut necesar, după evaluarea raportului dintre beneficiul terapeutic pentru mamă şi riscul potenţial la făt.

Alăptare

Administrarea Cefaclor Terapia în perioada de alăptare, se va face doar dacă este absolut necesar, deoarece cantităţi mici pot trece în laptele matern.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Cefaclor Terapia nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cefaclor Terapia conţine zahăr

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

  1. Cum să utilizați Cefaclor Terapia

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cefaclor Terapia se administrează pe cale orală.

Copii

Doza uzuală recomandată pentru copii este de 20 mg cefaclor/kg şi zi, fracţionat la intervale de 8 ore. Pentru bronșită și pneumonie, doza este de 20 mg/kg/zi în doze divizate administrate de 3 ori pe zi.

Pentru otita medie și faringite, doza zilnică totală poate fi divizată și administrată la fiecare 12 ore. Nu au fost stabilite siguranța și eficacitatea utilizării la sugari cu vârsta mai mică de o lună.

Cefaclor Terapia granule pentru suspensie orală:

 

125 mg/5ml

250 mg/5ml

<1 an (9kg)

2,5 ml de 3 ori pe zi la intervale de 8 ore

 

1-5 ani (9-18kg)

5,0 ml de 3 ori pe zi la intervale de 8 ore

 

Peste 5 ani

 

5,0 ml de 3 ori pe zi la intervale de 8 ore

Pentru infecţii severe, otită medie, sinuzită şi infecţii determinate de organisme mai puţin sensibile se recomandă o doză de 40 mg cefaclor/kg pe zi, până la 1 g cefaclor pe zi.

În caz de infecţii cu streptococ β-hemolitic durata tratamentului este de cel puţin 10 zile.

Constituirea suspensiei orale

Se completează flaconul cu apă fiartă şi răcită în prealabil până aproape de semnul de pe etichetă şi se agită energic. Se completează apoi cu apă fiartă şi răcită, până la semn. Se agită din nou.

Înaintea fiecărei administrări se agită energic flaconul.

Adulţi şi vârstnici

Doza uzuală este de 250 mg cefaclor la intervale de 8 ore. Pentru infecţii severe sau infecţii determinate de organisme mai puţin sensibile doza poate fi dublată.

Doze de 4 g/zi cefaclor au fost administrate fără efecte adverse la subiecţi sănătoşi pe o perioadă de 28 zile, dar doza zilnică totală nu trebuie să depăşească această cantitate.

Dacă luaţi mai mult Cefaclor Terapia decât trebuie

Dacă aţi luat mai multe doze de Cefaclor Terapia decât doza recomandată, trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau să mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital.

În caz de supradozaj, pot să apară tulburări digestive: greaţă, vărsături, dureri epigastrice, diaree.

Dacă uitaţi să luaţi Cefaclor Terapia

Dacă aţi uitat să luaţi o doză de Cefaclor Terapia, luaţi-o imediat ce vă amintiţi, cu excepţia cazului când este aproape timpul pentru următoarea doză.

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Cefaclor Terapia

Nu întrerupeţi tratamentul cu Cefaclor Terapia fără să cereţi sfatul medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă apare una dintre următoarele manifestări, încetaţi administrarea Cefaclor Terapia şi anunţaţi imediat medicul dumneavoastră; s-ar putea să aveţi nevoie de îngrijire medicală sau spitalizare.

  • diaree gravă sau prelungită care poate avea conţinut de sânge sau mucus. Diareea poate apărea la mai mult de 2 luni de la tratamentul cu cefaclor şi în acest caz trebuie să-l contactaţi pe medicul dumneavoastră.
  • erupţie cutanată, dificultăţi de respiraţie, leşin sau umflarea feţei, buzelor, mâinilor/picioarelor. Acestea pot fi semnele unei reacţii alergice.
  • îngălbenirea pielii şi al albului ochilor (icter), mâncărime, scaune decolorate, urină de culoare neagră, abdomen tensionat sau pierderea poftei de mâncare. Acestea pot fi semne că ficatul nu funcţionează cum trebuie.
  • reacţii grave ale pielii cum sunt vezicule pe piele, gură, buze, ochi sau la nivelul organelor genitale (simptome ale unei reacţii alergice rare numită sindrom Stevens-Johnson/necroliză epidermică toxică).

Cele mai frecvente reacții adverse raportate sunt:

  • diaree – rareori atât de severă încât să necesite întreruperea tratamentului,
  • inflamația intestinului gros (colită) – rareori în forma sa severă de colită pseudomenbranoasă,
  • senzație de rău (greață),
  • stare de rău (vărsătură).

Alte reacții adverse:

  • erupții cutanate,
  • mâncărime,
  • erupție cutanată sub formă de pete însoțită sau nu de mâncărime (urticarie),
  • erupții cutanate însoțite sau nu de febră, dureri articulare sau inflamația articulațiilor – pot apare la câteva zile după administrarea medicamentului și dispar la administrarea de medicamente antiinflamatoare,
  • umflarea ganglionilor limfatici (limfadenopatii),
  • creșterea cantității de proteine din urină (proteinurie),
  • reacții alergice severe – dificultăți la respirație, umflarea feței, buzelor, limbii și gâtului – mai frecvente la pacienții cunoscuți cu alergii la peniciline,
  • erupții cutanate însoțite de formarea de vezicule sau ulcerații (necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson, eritem multiform) – apar rareori,
  • creșterea numărului unor celule albe din sânge numite eozinofile (eozinofilie),
  • scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile de coagularea acestuia (trombocitopenie),
  • creșterea numărului unui tip de celule albe din sânge numite limfocite (limfocitoză),
  • scăderea numărului de celule roșii din sânge prin distrugerea lor excesivă (anemie hemolitică) –rar,
  • scăderea numărului de celule roșii din sânge prin diminuarea formării acestora (anemie aplastică) –rar,
  • scăderea numărului unui tip de celule albe din sânge numite leucocite (leucopenie),
  • scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile de apărarea împotriva infecțiilor (neutropenie) – reversibilă,
  • creșterea nivelului enzimelor hepatice (ALAT,ASAT, fosfatază alcalină),
  • îngălbenirea pielii și/sau albului ochilor (icter),
  • inflamarea rinichilor (nefrită interstițială),
  • creșterea nivelului unor substanțe care reflectă activitatea renală (uree, creatinină),
  • agitație,
  • nervozitate,
  • dificultăți în a adormi (insomnie),
  • confuzie,
  • amețeli,
  • tonus muscular crescut,
  • vederea, auzirea sau perceperea unor persoane sau evenimente care nu există în realitate (halucinații),
  • somnolență,
  • mâncărime la nivelul organelor genitale,
  • inflamația vaginului,
  • infecții ale vaginului.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. Cum se păstrează Cefaclor Terapia 

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

După constituire se poate păstra 14 zile la temperaturi de 2-8°C.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conţine Cefaclor Terapia

Substanţa activă din Cefaclor Terapia este cefaclorul. Cefaclor Terapia 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală 5 ml suspensie orală constituită conţin cefaclor 125 mg.

Cefaclor Terapia 250 mg/5 ml granule pentru suspensie orală 5 ml suspensie orală constituită conţin cefaclor 250 mg.

Celelalte componente sunt: gumă xanthan, benzoat de sodiu, zahăr, dioxid de siliciu coloidal anhidru, allura red C (E 129), aromă de căpşune, citrat de sodiu, acid citric anhidru, simeticonă emulsie.

Cum arată Cefaclor Terapia şi conţinutul ambalajului

Pulbere granulată de culoare albă până la aproape albă.

Suspensia constituită este de culoare roşie cu gust dulce şi aromă de căpşune.

Ambalaje

Cefaclor Terapia 125 mg/5 ml, granule pentru suspensie orală

Cutie cu un flacon din PEÎD, cu capac din PP şi linguriţă dozatoare, cu granule pentru 75 ml suspensie orală.

Cutie cu un flacon din PEÎD, cu capac din PP şi linguriţă dozatoare, cu granule pentru 100 ml suspensie orală.

Cefaclor Terapia 250 mg/5 ml, granule pentru suspensie orală

Cutie cu un flacon din PEÎD, cu capac din PP şi linguriţă dozatoare, cu granule pentru 75 ml suspensie orală.

Cutie cu un flacon din PEÎD, cu capac din PP şi linguriţă dozatoare, cu granule pentru 100 ml suspensie orală.

Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul

Terapia SA

Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, România

Fabricanții

Terapia SA

Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, România

SUN PHARMACEUTICAL INDUSTRIES EUROPE B.V.

Polarisavenue 87, 2132 JH, Hoofddorp, Olanda

ALKALOIDA CHEMICAL COMPANY ZRT.

Kabay János u. 29., Tiszavasvári 4440, Ungaria

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost revizuit în august 2019

 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/

Scrie o recenzie

Recenzie si parerea ta despre Cefaclor Terapia 125mg/5ml 1flacon


Rating-ul dumneavoastra

Produsul a fost adaugat in cos